Odată cu pandemia, Raluca Tănase a fost nevoită să se reorienteze, astfel că a renunțat la muzică și a intrat în domeniul afacerilor. Artista a fost ajutată de sora ei, Denisa, care avea deja o afacere cu parfumuri foarte profitabilă.
„Așa se întâmplă în familie. Oarecum am fost obligată să intru în domeniile astea, pentru că a venit pandemia și peste mine cum s-a întâmplat cu toți artiștii de altfel și trebuia să am ceva activitate.
Muzică nu mai puteam să fac pentru că nu aveam unde să cânt, așa că ușor ușor am început să descopăr secretele domeniului în care sora mea deja activa. A început să-mi placă foarte mult și am hotărât să rămân aici”, a declarat Raluca pentru impact.ro.
Când vine vorba despre situația financiară, Raluca de la Bambi nu se plânge deloc. Ea este foarte mulțumită de toate câștigurile pe care le are.
„Cred că partea asta vine și în urma implicării, pentru că muncim foarte mult, dormim foarte puține ore, suntem sută la sută în business-urile pe care le avem ca familie, mă implic foarte mult și în ceea ce înseamnă businessul cumnatului meu, mai ales la început am fost extrem de activă pentru că trebuie să ajuți când este nevoie. Cred că vine în urma implicării.
În raport cu muzica cred că nu mai sunt atât de boemă, muncesc foarte mult, sunt tot timpul activă, sunt tot timpul acolo, este un stres permanent, este o implicare permanentă și cred că în urma implicării mele vine și partea financiară. Ca artist cred că ai foarte mult timp pentru tine, cred că faci foarte mult ceea ce își place, ca om de business nu ai timp să te ocupi de tine.
A început să îmi placă foarte mult partea asta din spatele camerelor de luat vederi, e mult mai multă liniște din punctul acesta de vedere, că nu mai ești atât de urmărit de toată lumea, am început să fiu cumva și în spatele instagramului, pentru că nu mai postez atât de mult, însă să demonstrez prin lucrurile pe care le fac în spatele televiziunii și instagramului”, a declarat vedeta.
Raluca Tănase face naveta între București și Dubai. Ea călătrorește în toată Europa, mai exact în țările în care au deschis magazine.
„În prezent locuiesc și în țară, locuiesc și în Dubai, sunt tot timpul cu sora mea și cu cumnatul meu, călătorim foarte mult, pentru că avem extinderi de magazine, avem francize pe care urmează să le deschidem și pe care le-am deschis în toată Europa, avem și evenimentele de real estate pe care le organizăm pentru diasporă, pentru români. Pot să spun că m-am mutat, dar sunt mai mult pe drumuri între diferite țări”, a mai spus Raluca Tănase.
Raluca Tănase este în continuare singură. În viața ei nu și-a făcut apariția niciun bărbat și se concentrează asupra afacerilor.
„Sunt 100% implicată în proiectele mele, nu a apărut Făt Frumos, poate sunt și eu foarte pretențioasă. Cu cât înaintezi în vârstă se întâmplă, într-adevăr ai din ce în ce mai multe pretenții.
Dar cred că nu a ajuns timpul, cred că urmează, cine știe, toate la timpul lor, acum sunt super implicată în ceea ce fac și cred că este momentul în care trebuie să demonstrez și pe latura asta”, a declarat vedeta.