Liliana Ștefan a fost partenera de viață a lui Dan Bittman, alături de care artistul are trei copii, pe Marc (24 de ani), Patrick (20 de ani) și Alex (17 ani). Ea are o carieră impresionantă, dincolo de profesia de textier, psiholog și terapeut, ea a revenit de câteva luni la unul dintre proiectele ei de suflet, care au consacrat-o, Cutiuța Muzicală, un spectacol artistic, de muzică, dans și actorie, dedicat copiilor, scrie unica.ro.

Cu ce se ocupă, de fapt, Liliana Ștefan

Spectacolul, pus în scenă de Liliana Ștefan, a avut premiera la Teatrul Muzical Ambasadorii, din Capitală, în această primăvară și s-a dovedit a fi un real succes.

De curând, pe Instagram, Liliana Ștefan a anunțat o altă reușită în carieră. Ea urmează cursurile de master „Psihologie clinică și intervenție pshologică”. „Mă întreba cineva la ce îmi trebuie toate cursurile astea. Ca să fac mai mult și mai bine pentru oamenii cu care lucrez”, le-a dezvăluit ea urmăritorilor ei în mediul online.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

De ce s-au despărțit Liliana Ștefan și Dan Bittman

Din anul 2017, Dan Bittman și Liliana Ștefan nu mai formează un cuplu, însă nu mai locuiesc împreună din anul 2019. Împreună au trei băieți, Alexandru (23 de ani), Patrick (18 ani) și Mark (15 ani). Invitat la podcastul lui Mihai Morar, cântărețul a vorbit despre femeia care i-a stat alături timp de 25 de ani.

Chiar dacă nu mai formează un cuplu, Dan Bittman are numai cuvinte de laudă la adresa fostei sale partenere. „Liliana, mama copiilor mei. Ea a fost femeia pentru care am și făcut copiii. Am stat de vorbă și ne-am sfătuit. Am zis să facem un copil și uite, am făcut trei. Până să ne despărțim, am stat vreo 29 de ani cât de cât împreună. Am făcut multe împreună. Ea a fost echilibrul. Dacă nu ai o femeie de genul ei nu poți să duci o lucrare atât de mare”, a declarat vedeta.

Dan Bittman îi este recunoscător fostei sale partenere pentru educația pe care a dat-o celor trei copii pe care îi au împreună. „Este o femeie deosebită. Am spus întotdeauna și am să spun întotdeauna. De obicei, după ce se termină ceva, toți încep să vorbească unii despre alții, eu nu. Ea, în continuare, este pilonul educației copiilor mei. Dacă copiii mei sunt astăzi așa cum sunt, sunt datorită educației extraordinare și a răbdării ei, mai ales că eu eram mai tot timpul plecat”, a continuat artistul.

„Ne-am despărțit în condiții nu foarte amiabile”

Deși nu s-au despărțit în condiții tocmai bune, Dan Bittman spune că motivele despărțirii sunt ale lui și este asumat când spune asta.

„Ne-am despărțit în condiții nu foarte amiabile, dar i-am spus lucrurile astea de-a lungul timpului și la plecare. Motivele despărțirii sunt 100% ale mele, mi le asum. Ea a fost jumătate din viața mea, până la urmă, aproape. Sunt 30 de ani aproape de când ne știm. Sunt ani mulți în care am trăit foarte frumos. Am încercat să avem o familie frumoasă”, a mai spus Dan Bittman.

 
 

Urmărește-ne pe Google News