După o perioadă în care Lino Golden și Delia Salchievici au apărut împreună doar pe rețelele de socializare, cei doi au decis să participe la începutul lui 2024 în emisiunea Power Couple.
După ce au fost eliminați din competiția de la Antena 1, cei doi au afirmat că își doreau să câștige show-ul.
„Ne-am fi dorit să continuăm. Venisem aici cu gândul să câștigăm, dar după parcursul nostru din etapa a patra, am apucat să ne obișnuim cu ideea că s-ar putea să ieșim”, a spus Delia Salchievici, care a fost completată de Lino: „Ne-am distrat foarte mult în această competiție nebună. Suntem recunoscători pentru această experiență care ne-a apropiat și mai mult”.
Din câte se pare, show-ul de la Antena 1 i-a unit mai mult pe cei doi, astfel că în luna aprilie Lino și Delia au făcut cununia, urmând ca în anul 2025 să facă și nunta.
Pasionată de tarot
Invitați recent în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, Lino Golden și Delia Salchievici au vorbit despre relația lor, dar și despre „jobul” pe care l-ar avea partenera artistului.
Așa cum a precizat tânăra, ea se ocupă cu tarotul, începând această experiență când era destul de mică. Din câte se pare, cei cărora le citește în cărți sunt în primul rând prietenii lui Lino Golden, care la început, când au aflat cu ce se ocupă Delia, au fost destul de reticenți.
„A început totul printr-o prostie. Mă uitam în ochii oamenilor și vedeam lucruri personale. Am făcut asta și față de o persoană care se ocupa cu tarotul. Și așa am început și eu. Fac asta de mică. Nu am spus nimic nimănui de rău. Tuturor care au venit la mine, le-am spus de bine. Întrebarea bărbaților în general este: «M-a blestemat vreo femeie?»”, a spus Delia Salchievici în emisiunea „La Măruță”.