Andreea Mantea este cea care îi va lua locul Biancăi Drăgușanu la cârma emisiunii „Te vreau lângă mine”.  Însă, acum ies la iveală amănunte despre cum a ajuns Andreea mantea să îi ia locul Biancăi Drăgușanu. Bruneta a avut concurență până să fie confirmată ca noua gazdă a show-ului de dating de la Kanal D.

Astfel, potrivit click.ro, Andreea Mantea nu a fost singura propunere pentru a modera emisiunea respectivă. În cărți s-a aflat și actrița Paula Chirilă, care a prezentat și ea un show  matrimonial, la Antena 1.
După ce Bianca Drăgușanu și-a încheiat contractul cu Kanal D, conducerea postului a venit cu două variante: prima – Andreea Mantea, cea de-a doua – Paula Chirilă. Conform sursei mai sus-menționate, numele actriței a fost vehiculat pe holurile televiziunii, ba chiar ea a fost chemată să susțină câteva interviuri. Însă se pare că nu le-a intrat în grații șefilor, care, în final, au preferat-o pe Andreea Mantea.

În prezent, Paula Chirilă este una dintre vedetele care participă la show-ul Ultimul trib, care va fi difuzat la Antena 1.

Andreea Mantea este una dintre cele mai sexy prezențe de pe micile ecrane din România. cel mai recent show pe care l-a prezentat a fost la postul de televiziune Kanal D, unde l-a avut coleg pe Victor Slav. În ceea ce privește viața amoroasă, Andreea Mantea a sucit mințile multor bărbați. Cele mai cunoscute relații ale sale au fost cu cântărețul Ștefan Stan și cu luptătorul de MMA Cristi Mitrea, împreună cu care are un băiețel, David.


Citește și: UNTOLD 2018, între admirația Andreei Esca și afuriseniile preotului Metean. ”Oamenii sunt veseli şi relaxaţi, haioşi şi creativi„ vs ”să lepădăm dar lucrurile întunericului…”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News