ComenteazăCinci indivizi se trezesc într-o
cameră cubică cu aspect extraterestru, tapetată cu tot felul de hieroglife
futuriste. Nu se cunosc între ei și nici nu-și amintesc cum au ajuns într-un
asemenea loc. Știu doar că situația nu miroase a bine și că trebuie să evadeze urgent.
Quentin, Worth, Holloway, Leaven
și Rennes (botezați după închisori celebre) descoperă că fiecare latură a
cubului are în centru câte o trapă. Aceste portițe nu duc către aer liber, ci
către alte încăperi cubice, care la rândul lor conduc către alte cuburi. E un
labirint suprarealist care se ramifică în toate direcțiile, iar drumul spre
libertate pare imposibil de dibuit.
Bomboana de pe colivă e faptul că
unele încăperi sunt dotate cu capcane mortale: în secunda în care atingi
podeaua poți fi incinerat, spintecat, strivit sau mai știu eu ce. Prizonierii debusolați
vor trebui cumva să testeze terenul de la distanță și să găsească o logică în
tot acest haos, un șablon după care să se ghideze.
E vital să rămână laolaltă și să
se ajute reciproc, dar stresul inevitabil și momentele de deznădejde vor pune
bețe-n roate cooperării. Cu nervii întinși la maximum, cobaii riscă să se
sfâșie între ei înainte să rezolve ghicitoarea.
Înarmat cu un mister fascinant și
împânzit de pericole, „Cube” ne menține interesul chiar și atunci când
stagnează. Se întâmplă adesea ca personajele să rămână în pană de idei, decepționate,
după ce pista pe care porniseră se dovedește a fi falsă. Chiar dacă se tolănesc
pe jos și încearcă să-și limpezească mintea, să nu crezi că momentele astea
sunt relaxante!
Din contră – tocmai atunci când dezbat
situația se încinge cel mai tare atmosfera. Strategiile li se bat cap în cap, răbdarea
e pe terminate, iar lipsa de hrană și de apă ticăie neîncetat pe fundal, într-o
numărătoare inversă până la colaps biologic.
În loc să-i privim din postura
unui observator care-și ia notițe prin vitrina unei grădini zoologice, ne transpunem
în situația disperată a celor cinci. Asta pentru că suntem la fel de confuzi ca
ei, iar fiecare indiciu pe care ei îl culeg e o noutate absolută și pentru noi.
Deslușim enigma împreună, sau cel puțin încercăm.
„Cube” e un coșmar minimalist cu
o premisă pe cât de simplă, pe atât de captivantă. Spațiul e restrâns și
repetitiv, dar în același timp pare infinit, căci cuburile par să se înșiruie
la nesfârșit; paradoxul ăsta te face să te simți și claustrofob, și rătăcit.
Dacă ești în căutarea unui horror
bun, tocmai l-ai găsit.
Nota: 9/10.