Din cele peste 1.000 de cupluri atent analizate și confruntate cu riscurile la care își supun relația, în cel de-al şaselea sezon „Temptation Island – Insula iubirii”, au fost alese cinci cupluri cu povești de viață spectaculoase, cu relații sudate, cu problematici inedite și cu mize însemnate.

Au călătorit 10.000 de kilometri spre Paradis, neștiind că, de fapt, călătoresc spre sufletul lor, iar Thailanda i-a primit cu brațele deschise, dornică să îi cunoască. Pentru a se ajunge însă în această etapă, peste 6 tone de echipamente au fost trimise special în Thailanda.

În culisele emisiunii „Insula iubirii”. Ce program a avut la filmări Radu Vâlcan: „Am dormit cam 3-4 ore pe noapte”

„Am transportat din România aproximativ 6,5 tone de echipament şi cablaj. Absolut tot echipamentul este adus din ţară, iar pentru a micşora timpul de instalare am optat pentru un transport aerian pentru întreaga cantitate. Am folosit 52 de camere robotizate, 32 de camere de ambianţă, ascunse în camerele concurenţilor şi peste 12 kilometri de cabluri audio-video fibră optică. Pentru fiecare insulă, echipa tehnică a fost formată din 10 tehnicieni, care au reuşit într-un timp foarte scurt – 5 zile per insulă – să întindă aproximativ 12 kilometri de cabluri, în ciuda vremii nefavorabile, care ne-a dat ceva bătăi de cap!”, a explicat Bogdan Oancea, director tehnic Antena 1.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

În ceea ce privește echipa, aceasta este formată din peste 100 de persoane atât din România, cât și din Thailanda, care se ocupă de tot ce înseamnă acest proiect, de la make-up sau hair style, la directori de imagine, operatori sau sunetiști. Lor li se adaugă personalul din resorturi, care se ocupă de catering sau curățenie.

Pe parcursul celui de-al şaselea sezon s-au consumat astfel nu mai puțin de 10.000 de porții de mâncare, aproximativ 1.500 kg de fructe exotice și aproape o tonă de cafea. „E un proiect pe care eu, una, l-am subestimat! Împreună cu toate restricţiile impuse de Covid, e mai mult decât mă aşteptam. Pentru a putea filma, întreaga echipă a fost vaccinată anti-Covid, am făcut foarte multe teste, inclusiv în timpul filmărilor, la fiecare 7 zile întreaga echipă era testată. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar fi însemnat ca și cineva să iasă pozitiv la aceste teste – ar fi urmat spitalizare, carantină, anchetă epidemiologică şi, în mod cert, închiderea filmărilor. Cât despre modul de lucru, e o muncă uriaşă în spate, monitorizăm totul 24 de ore din 24, aşa că încercăm să ne organizăm pe echipe, dar oricum nu am prea dormit. Să ajungi la filmare şi să îţi fie inundat setul, să afli că operatorul a căzut cu camera şi câte şi mai câte… nici nu ţi se mai par neprevăzute!”, a declarat Emilia Vlad, producător general „Insula iubirii”.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Ce program a avut Radu Vâlcan la filmările de la „Insula iubirii”

Şi pentru Radu Vâlcan, prezentatorul celui mai fierbinte reality show – „Insula iubirii”, zilele de filmare presupun un consum emoţional şi fizic foarte mare: „Cred că am dormit cam 3-4 ore pe noapte, este un lucru firesc, care se întâmplă în fiecare sezon, într-un show de o asemenea anvergură. E multă adrenalină, un consum foarte mare, trebuie să fii mereu disponibil în caz că se întâmplă ceva într-unul dintre resorturi, aşa că odihna trece pe ultimul plan!”.

În cel de-al şaselea sezon „Temptation Island – Insula iubirii”, care va avea premiera pe 2 şi 3 mai, de la 20:30, la Antena 1, cinci cupluri care au relații de lungă durată, însă nu au făcut încă marele pas, își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâta vreme este cu adevărat jumătatea lor.

Insula IubiriiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate. „Şi cel de-al şaselea sezon, întocmai ca toate celelalte, ne-a surprins diferit. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă, iar tocmai în asta constă farmecul acestui reality show”, spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon „Insula iubirii”, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Două resorturi exclusiviste de pe Coconut Island i-au primit cu braţele deschise pe curajoşii care au vrut să trăiască experienţa ce a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți. 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon, ce va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, începând din 2 mai, de la 20:30, la Antena 1.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI