Andi Moisescu și Olivia Steer formează unul dintre cele mai stabile cupluri din showbiz. Discreți în ceea ce privește viața privată, cei doi reușesc să se completeze și să se ajute reciproc în treburile administrative. “Fac tot ceea ce ar putea să facă oricine: ea sau eu! Spăl vase, dau cu aspiratorul, spăl și calc rufe, tot ceea ce ține de gospodărie, de dus gunoiul nu mai zic, e până la urmă o chestiune pur bărbătească”, ne-a spus prezentatorul emisiunii “Apropo TV”.

Nu excelează la bucătărie

Deși se spune că bărbații sunt cei mai buni bucătari, vedeta Pro TV susține că nu se aliază trend-ului. Implicarea lui în bucătărie este doar la solicitarea Oliviei, dar în principiu ea deține controlul.

andi_moisescu_olivia_steer-1011x1024

“La noi în familie situația nu stă în felul acesta. E departe de a fi eu cel mai bun, sunt foarte în urmă. De altfel, simplul fapt că încă mă mai încap aceleași sacouri de ani de zile și că am rămas în aceleași măsuri de foarte mulți ani nici măcar nu e un merit al meu. Încerc să mănânc sănătos, cât îmi iese, îmi iese. Acasă mănânc sigur. Când mai sunt printr-o deplasare, când mai am evenimente prin țară, mănânc ce găsesc. Nu fac nazuri, în general nu vreau să provoc revoluții. Mă adaptez locului”, a declarat, pentru Libertatea, Andi Moisescu.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

Foto: Dumitru Angelescu /Video: Robert Hanciarec

Citește și: Andi Moisescu, lovitură aplicată sub centură lui Chef Florin Dumitrescu: “E greu să ne abținem când…“

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro

Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO

Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO

Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor

Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro

„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI