Culiță Sterp este unul dintre cei mai buni concurenți de la „Survivor România” și a demonstrat asta de cele mai multe ori, pe teren. Artistul face parte din echipa Faimoșilor, iar la ultimul consiliu a cerut să fie votat să plece acasă. Iubita acestuia mai are foarte puțin până va naște, iar el vrea să îi fie alături.
Colegii lui Culiță Sterp au ținut cont de rugămintea lui și l-au propus spre eliminare, acesta având 5 voturi din partea Faimoșilor. Culiță Sterp a spus, în consiliul pentru eliminare, că nu se mai poate concentra la Survivor România.
„Eu, în ultimul timp, nu pot să mă mai concentrez la nimic.
Ce s-a vorbit acum la consiliu nu asimilez. Gândul e acasă, nu-mi mai stă capul
la această competiție.
Sunt de atâta timp aici și nu sunt acasă lângă familia mea,
lângă viitoarea mea soție care trebuie să nască, ca orice femeie gravidă a avut
pofte și nu am fost acasă.
Unii își doresc să rămână mai mult, alții mai puțin, cum sunt eu. Eu nu-mi doresc, îmi doresc să fiu acasă. Mi-am depășit toate limitele”, a spus Culiță Sterp, la Survivor România. În cele din urmă, Cucu a fost cel care a avut cele mai puține voturi și a părăsit competiția.