Psiholog Cezar Laurenţiu Cioc

Psiholog Cezar Laurenţiu Cioc

“Cititul înainte de culcare din cartea de rugăciuni poate avea la Adelina Pestriţu o explicaţie psihologică aparte. Activitatea ei profesională de zi cu zi e oarecum nespecifică, bazată pe imagine corporală, pe a arăta publicului imagini provocatoare şi pe a da detalii picante despre propria viaţă (intervenţii chirurgical-estetice etc.). Acest lucru nu e tocmai compatibil cu morala creştină, iar rugăciunile de seară sunt, printre altele, un mod de a şterge eventualele sentimente de vinovăţie şi de a-l atrage pe Dumnezeu de partea ei, chiar dacă se întâmplă să se mai abată pe ici, pe colo de la cuvântul Lui. Ceva similar făcea şi Gigi Becali în trecut când jignea oamenii, apoi oferea bani şi rugăciuni bisericii, ca să nu se simtă vinovat”, este părerea specialistului.

Anca Ţurcaşiu (Foto: VIVA)

Anca Ţurcaşiu (Foto: VIVA)

Anca Ţurcaşiu este genul de persoană care-şi poate programa până şi somnul! Deşi nu întâmpină dificultăţi la trezire, artista nu poate adormi liniştită dacă nu-şi pune mobilul să sune: “Îmi programez alarma pentru a doua zi, dar mă trezesc oricum cu 5 minute înainte de a suna, la orice oră! Şi dacă este la şase dimineaţa, la 5.55 sunt în picioare”, ne-a dezvăluit Anca Ţurcaşiu.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

“Unele persoane îşi pot programa subconştientul să execute sarcini chiar şi în somn. De aici vine ideea de bază a conceptului de NLP (Neuro Lingvistic Programming). La Anca Ţurcaşiu programarea mentală determină subconştientul să o trezească înaintea ceasului cu 5 minute, dacă îşi propune asta de seara”, ne-a dezvăluit psihologul secretul vedetei.

Anca Serea are o familie numeroasă

Anca Serea are o familie numeroasă

După ce se asigură că toţi cei 5 copii ai ei sunt în regulă, Anca Serea îşi acordă câteva minute de relaxare, înainte de culcare. “Îmi pup copiii de noapte bună, iar după ce-i văd liniştiţi în pat, de regulă, fac o baie caldă, acesta este ritualul meu. Indiferent unde m-aş afla”, ne-a spus ea.

“Priorităţile Ancăi Serea s-au schimbat de când este mamă: copiii ei au devenit mai importanţi decât propria persoană. De aceea se ocupă de ceea ce-i face ei plăcere numai după ce termină cu ritualul prin care îşi vede copiii în siguranţă”, susţine specialistul.

Giulia Anghelescu

Giulia Anghelescu

Mamă şi ea, Giulia Anghelescu apucă să-şi înlăture urmele de machiaj abia după ce-şi adoarme copiii. “Nu pot să adorm dacă nu mă demachiez. Este pentru mine regulă de aur! Pentru alt ritual nu am timp, fiindcă, după ce-i culc pe cei doi copii, fiecare pe rând, pentru că nu se poate în sincron deocamdată, fiind o diferenţă destul de mare între ei, nu mai apuc să mai fac mare lucru. Cel mult pot să îmi fac un ceai de tei, atât, ca să adorm mai repede”, ne-a mărturisit cântăreaţa.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

“După ce devin mame, foarte multe femei uită de îngrijirea personală şi se axează exclusiv pe copii, conduse de ceea ce se numeşte în psihologie «instinctul cloştii». Cu toate astea, unele femei încearcă să împace ideea de accent pus pe propria persoană cu iubirea pentru cei mici. Acest lucru necesită mai mult timp şi mai multe resurse de energie personală, însă le confirmă faptul că sunt încă frumoase şi atractive. Giulia face parte din această categorie”, a precizat psihologul.

Andreea Berecleanu

Andreea Berecleanu

“Citesc. Eu am foarte multe cărţi pe noptiera mea şi nu rezist să nu intru într- o librărie măcar o dată pe săptămână. Suntem tentaţi toţi să ne luăm informaţiile de pe diverse site- uri, dar cea mai importantă rămâne lectura, pentru că e hrănirea sufletului şi a spiritului”, ne-a dezvăluit Andreea Berecleanu ritualul ei pre-somn.

“Acumularea de informaţie din cărţi vine ca o contrapondere la transmiterea de informaţie pe care o pune în aplicare prin profesia ei. Respectă principiul «Ceea ce iese trebuie cumva să intre la loc». Aceasta este explicaţia psihologică, dar beneficiile sunt şi de natură culturală. Cititul seara sau noaptea e un mod minunat de dezvoltare personală”, e de părere psihologul.

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”
Recomandări
De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Rona Hartner (FOTO: Mihai Şteţcu)

Rona Hartner (FOTO: Mihai Şteţcu)

Rona Hartner pune în practică nişte obiceiuri deprinse de la bunica ei. “Rugăciunea de seară, fără rugăciunea de seară nu pot să dorm! De mic copil ne-a învăţat bunica să spunem «Înger, îngeraşul meu», «Tatăl nostru» şi «Bucură-te, Marie»! Eu am renunţat la «Înger, îngeraşul meu”, dar nu şi la «Tatăl nostru», la «Bucură- te, Marie» şi la citit Biblia înainte de culcare”, ne-a mărturisit actriţa.

“Multiplele rugăciuni şi cititul Bibliei duc cu gândul atât la nevoia de spiritualitate, cât şi la cea de ajutor. Se poate spune că ar dori mai mult de la Divinitate decât crede că a primit până acum. Interesant ar fi de aflat dacă, la încheierea rugăciunilor, Rona Hartner cere ceva anume, punctual şi concret Divinităţii. În funcţie de ceea ce cere, se poate observa ce lipseşte din viaţa ei. Se poate însă foarte bine să nu ceară nimic, ci doar să-şi exprime recunoştinţa pentru ce a primit până acum”, crede psihologul.

Roxana Ciuhulescu

Roxana Ciuhulescu

Roxana Ciuhulescu şi-a schimbat radical priorităţile de când a apărut în viaţa ei fiica sa. “Mă duc să-mi văd fetiţa, îmi place foarte mult! De când s-a născut, nu e noapte în care să nu mă duc să o învelesc, să îi bag bluza în pantaloni, să o mângâi! Dacă nu o văd, nu pot să adorm, am o nelinişte!”, ne-a mărturisit ea.

“Ideea de a fi neliniştită când nu îţi vezi periodic copilul e naturală fiecărei mame. Neliniştea de care vorbeşte Roxana Ciuhulescu este o stare psiho-fiziologică firească, atât timp când nu depăşeşte limita unor bănuieli nejustificate şi disproporţionate că i s-a întâmplat ceva rău copilului sau că i se va întâmpla”, a explicat specialistul.

Nico (Foto: Dumitru Angelescu)

Nico (Foto: Dumitru Angelescu)

Cântăreaţa Nico se închină înainte de a se băga în pat. “Cred că fiecare om îşi face cruce înainte să doarmă, cel puţin eu asta fac! Spun «Tatăl nostru » înainte să dorm şi atât!”, a punctat ea.

“«Tatăl Nostru» este rugăciunea specifică perioadei copilăriei. Mai ales copiii au nevoie de un Tată şi de aceea rugăciunea se pliază foarte bine pe structura lor afectivă şi pe vârsta mentală. Nico se pare că şi-a păstrat viu, în interior, spiritul copilăriei. Această rugăciune oferă copilului de orice vârstă sentimentul că s-a încredinţat pe sine însuşi în mâinile unei instanţe superioare pe timpul nopţii, fapt care generează linişte sufletească”, este convins specialistul.

Vica Blochina

Vica Blochina

Vica Blochina îmbină utilul cu plăcutul înainte de culcare: întâi navighează pe internet, apoi îşi încheie seara ca o adevărată creştină. “Nu pot să adorm până nu intru pe Facebook, până nu citesc presa şi până nu-mi fac rugăciunea de noapte”, ne-a mărturisit ea.

“Vica Blochina este o persoană extrovertită, pentru care contactul, fie el şi virtual, cu oamenii şi opiniile lor este foarte important. Părerile celorlalţi ocupă un loc de seamă, de aceea au şi fost menţionate înaintea rugăciunii de seară. Păstrându-se la curent cu ceea ce cred oamenii despre ea, îşi poate modifica imaginea după cum crede de cuviinţă”, concluzionează psihologul.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
FANATIK.RO
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI