Actrița de telenovele Edith Gonzalez a încetat din viață joi, 13 iunie 2019. Acesta se afla în spital, unde a fost deconectată de la aparatele care o țineau în viață. Starea vedetei, care fusese diagnosticată cu cancer ovarian în urmă cu trei ani, se agravase. Vedeta a murit la vârsta de 54 de ani.
Actrița avea o fiică, Constanza Creel Gonzalez, din relația cu Santiago Creel.
Fiica vedetei se afla la colegiu în momentul în care mama sa s-a stins din viață, potrivit debate.com.mx.
Conform aceleiași surse, televiziunea națională s-a abținut să difuzeze știrea despre decesul vedetei până în momentul în care rudele familiei au ajuns la școala unde învăța Constanza.
În postările ei de pe Instagram legate de fiica sa, Edith Gonzales spunea:
„O fetiță foarte bună, bândă, cu o inimă mare”.
De altfel, actrița și-ar fi dorit să poată să-și aniverseze fata, care în data de 17 august împlinește 15 ani, după cum i-a mărturisit vanessei Claudio, una dintre prietenele sale.
„N-a apucat să-i îndeplinească visul Constanzei. Voia să-i aniverseze cei 15 ani, voia să fie o petrecere mare, conform tradiției, la care toată lumea să fie îmbrăcată de gală”, a povestit Vanessa Claudio, notează eluniversal.com.mx.
Edith Gonzales avea o relație extrem de apropiată cu fiica ei. A avut grijă ca adolescenta să aibă legătură cu arta, luând cursuri de balet. Micuța a fost mereu alături de mama sa, în cele mai dificile momente.
„Era doar o copilă când i s-a spus că am cancer. Timp de trei săptămâni a dormit la capul patului, lângă mine, nu și-a abandonat mama”, spunea vedeta despre fiica ei.
Citește și: