Prezentă în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu”, jurnalista Sanda Nicola și-a deschis sufletul și a povestit despre un episod dureros al vieții sale. Ea a dezvăluit cum a aflat că tatăl care a crescut-o de mică nu era tatăl ei biologic.

A venit această propunere de a face testul de paternitate pentru că el ştie că nu e tatăl meu şi s-a dovedit că tata a avut dreptate. (…). Tatăl din casă până la vârsta de 5 ani, adică… părinţii mei, cei pe care îi ştiam eu, s-au despărtit când eu aveam 5 ani. Mie mi s-a părut tot timpul o distanţă între mine şi tatăl pe care l-am cunoscut eu. Am încercat să mă apropii de tata la maturitate, am simţit întotdeauna că e ceva în neregulă cu el.

De fiecare dată când făceam paşi să ne apropiem, îl simţeam foarte apăsat, pentru ca finalmentul să vină chiar din partea lui. A venit această propunere, de a face testul de paternitate, pentru că el ştie că nu e tatăl meu. (…). Am fost împreună (n.r. la testul de paternitate). Rezultatul a venit peste câteva săptămâni… Au fost nişte săptămâni bune de aşteptare

Sanda Nicola a fost greu încercată pe parcursul vieții sale. Ea a fugit de acasă la vârsta de 20 de ani pentru că a vrut să reușească pe cont propriu. În 2001, Sanda îl naște pe fiul ei, care din păcate a murit la doar trei ore după naștere, iar în anul 2005, când avea doar 27 de ani, ea a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.

Din fericire, lucrurile par să meargă mai bine pentru jurnalistă. Ea îl are ca partener de viață pe Liviu Iolu și a devenit mămică în luna februarie a anului trecut,


VIDEO EXCLUSIV. Elena Lasconi se gândește să candideze la primăria din Câmpulung Muscel. Vecinii i-au spus deja că vor s-o voteze!


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News