Cei care au acceptat cea mai puternică provocare din lume sunt: DOC, Gheboasă, Maria Constantin, artiști cunoscuți în lumea muzicii, Ionuț Iftimoaie, campion kickbox, Sebastian Dobrincu, unul dintre cei mai tineri și de succes antreprenori și artiști din țară, Remus Boroiu, specialist în transformarea corporală, Jorge, cântăreț și prezentator cu o vastă experiență pe scenă, Ștefania Stănilă, campioană în lumea gimnasticii, Bianca Patrichi, coregrafă, Ada Dumitru, actriță, Carmen Grebenișan, creatoare de conținut și antreprenor, dar și Vica Blochina, una dintre vedetele TV cunoscute de către toți cei de acasă.
După anunțarea castingului tribului Faimoșilor, Marcel Radu, Head of Talent Management and Scouting PRO TV declară despre cum a ales concurenții. „Survivor este cel mai complex reality-show TV din piața media din lume, iar castingul este una dintre cele mai importante componente. PRO TV își dorește să aducă în fața telespectatorilor caractere autentice, astfel încât fiecare dintre noi să se poată regăsi în această experiență minunată”, a spus el.
Și a continuat: „De-a lungul celor 8 luni de casting au fost provocări numeroase, ultima fiind chiar alegerea finală a panel-ului pe care l-am prezentat aseară deoarece fiecare concurent trebuia să fie atât apt fizic și psihic, cât și relevant și reprezentativ pentru publicul care trăiește la intensitate maximă acest show.
Am discutat cu peste 150 de vedete, și sunt convins că am găsit cea mai bună variantă în contextul dat. Eu sunt îndrăgostit de acest format și îi admir pe toți cei care acceptă o astfel de provocare. Totul este 100% real, iar concurenții au parte de condiții la care nici nu s-ar fi putut gândi. Sunt extrem de încântat de castingul final și vreau să le mulțumesc tuturor că au acceptat să facă parte din frumoasa aventură SURVIVOR ROMÂNIA!”, a spus el.
Faimoșii, primele declarații despre „Survivor România” 2023
În cadrul ediției speciale de pe VOYO, Faimoșii au făcut și câteva declarații. „Așteptările sunt mari. E o luptă cu mine, vreau să îmi demonstrez mie că pot să fac față oricărei situații. Am acceptat provocarea asta pe care o aveam de mult în gând. Vreau să mă bucur de ea până la maximum. Sunt o luptătoare, cred că am fost băiat în altă viață”, a spus Carmen Grebenișan, potrivit playtech.ro.
„Eu nu credeam că viața poate reîncepe la 40 de ani. De pe canapea toți suntem foarte buni. Am vrut să văd cum e de acolo”, a declarat și Jorge.
„Simt deja emoția competiției. Îmi place echipa în care mă aflu, mă simt norocos și puternic”, a declarat Ionuț Iftimoaie.
„Mă pregătesc psihic să îmi iau la revedere de la familie, un lucru foarte greu. Abia acum am realizat ce înseamnă această competiție. Ce urmează… vom vedea. Presimt că urmează o vacanță frumoasă. E supertare experiența!”, a explicat și cântăreața Maria Constantin.
„Sunt o persoană care nu spune nu provocărilor. Cresc în medii de stres și competiție. Merg la «Survivor» cu gândul să vin acasă cu premiul cel mare”, a spus Remus Boroiu.
Vica Blochina: „Am făcut toate lucrurile bune din viața mea în mod inconștient. După ce am semnat, am văzut câteva episoade și am zis că nu mai vreau să merg. Mă duc să slăbesc 10-12 kile”.
Bianca Patrichi: Am momente dese că eu chiar fac asta, plec la Survivor. Nu cred că sunt foarte conștientă că fac asta, dar vreau să fac asta.
DOC: „Am fost baschetbalist profesionist, am făcut sport toată viața. Fizic nu voi avea probleme, dar psihic nu știu. Sunt dispus să fiu ce o să fiu”.
Și Sebastian Dobrincu a făcut dezvăluiri. „Ce poate fi mai frumos decât să te autodepășești? Nu sunt multe lucruri care mă mai mișcă. Pe plan personal am reușit să fiu stabil financiar, să am relații importante cu oameni dragi. O provocare e binevenită, iar eu sunt extremist. Mă duc să mă joc, să îi învăț pe alții să spună mereu DA unei provocări. Dacă voi fi norocosul câștigător, o să dublez banii și îi voi dona unei cauze umanitare”, a spus el.
Ștefania Stănilă: „Cred că o să mă descurc foarte bine și vreau să facem o figură frumoasă. Îmi doresc să câștig această competiție, am încredere în mine că o să ajung în finală”.
Gheboasa: „Mă duc pentru experiență și pentru că am văzut emisiunea asta de când am fost mic. Cred că am mari șanse să mă descurc acolo. La «Survivor» nu voi avea nevoie de fashion și scheme, aici suntem supraviețuitori până la moarte. Eu am venit din noroi, să vezi ce o să fac la «Survivor»”.