Vedeta, care a fost binecuvântată de Papa Francisc în timpul vizitei pe care acesta a efectuat-o în România, va naște mai devreme de cât știa. Astfel că, peste doar câteva zile, vedeta își va ține fetița în brațe.

„Doamne, ce emoții am. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Camera, căruţul, mai fac o verificare dacă am uitat ceva.. nu, n-am uitat”, a scris Alesandra Stoicescu pe Instagram.

 
 

Urmărește-ne pe Google News