Ziua de 22 august a fost una dintre cele mai speciale pentru Cleopatra Stratan și Edward Sanda. „Ne-am cununat în fața lui Dumnezeu, la Chișinău! Mulțumim Doamne pentru tot ce trăim!”, au spus cei doi soți imediat după cununia religioasă.

Tinerii îndrăgostiți i-au avut alături la cununia religioasă pe părinții lor, dar și câțiva prieteni apropiați. Mama Cleopatrei Stratan e o prezență foarte discretă, nu apare în emisiuni de televiziune, nici în imagini, pe rețelele de socializare.

La cununia religioasă a fiicei cu Edward Sanda, Rodica Stratan s-a pozat alături de tinerii căsătoriți. A îmbrăcat o rochie până la genunchi, închisă la culoare. În biserică, pe toată perioada slujbei a purtat batic pe cap, la fel ca și celelalte femei prezente la eveniment. A renunțat la accesoriu doar atunci când a făcut o poză.

Edward Sanda a fost cel care le-a arătat fanilor o fotografie alături de întreaga familie, apare alături de soție, de socrii, dar și de părinții lui și sora mai mică.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

După cununia religioasă, Cleopatra Stratan a ținut să mai transmită un mesaj în mediul online. „Să ne binecuvânteze Dumnezeu și să ne călăuzească dragostea și lumina în calea vieții!”, a mai scris ea pe Instagram.

Urmărește-ne pe Google News