Obișnuită să gătească cu cele mai proaspete legume, Marina Almășan a mers în Piața Obor din București, cea mai mare piață din Capitală. Deși a purtat ochelari de soare și pălărie, prezentatoarea tot a fost recunoscută.

Marina Almășan: „O vizită încinsă în Piața Obor”

Pe Facebook, ea a postat câteva fotografii din piață, dar și schimbul de replici pe care l-a avut cu un vânzător, la tarabă. „O vizită încinsă în Piața Obor mi-a prilejuit, pe lângă cele 10 kile de cumpărături (cură de slăbire, nu glumă!🤪), câteva dialoguri extrem de plăcute cu câțiva fani de-ai mei, care m-au recunoscut, iată, chiar și așa, camuflată!

Bunăoară, m-am conversat cu nea Petre, de la cartofii de Covasna. Așa am crezut, văzând înscrisul Covasna de pe tricou. Sfătos, târgovețul mi-a povestit că are tricoul de 10 ani, de când a participat la un meci al României în Ungaria, mi-a mai zis că pe tricou mai scria și Ținutul Secuiesc este pământ românesc! Dar asta… s-a luat la spălat.😪 I-am recomandat un detergent bun, care păstrează culorile! Weekend fain!”, a transmis vedeta TVR.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Marina Almășan, singură după despărțirea de Georgică Cornu

După căsnicia cu regretatul cântăreț Victor Socaciu, Marina Almășan a început o relație cu Georgică Cornu. Pe timpul celor 12 ani de relație, cei doi nu au locuit împreună, prezentatoarea de la Televiziunea Română a stat în București, iar omul de afaceri în Timișoara. Au mers în multe vacanțe împreună, însă în ultimii ani, relația s-a răcit sau cel puțin așa a declarat Marina Almășan zilele trecute, când a anunțat despărțirea de omul de afaceri.

„După despărțirea dureroasă de Victor, am riscat să mă implic într-o relație la distanță, cu un om de care m-a apropiat faptul că trăisem despărțiri similare, datorate unei terțe persoane. Am crezut că vom avea forța să înfruntăm distanța. Ne-am fost loiali unul altuia. Și ne-am sprijinit reciproc, fiecare în felul său. După plecarea din țară a fiului meu, acum doi ani, singurătatea a devenit și mai apăsătoare, sporadicele noastre întâlniri nereușind, din păcate, să suplinească acest gol”, a povestit ea.

Recent, Georgică Cornu dezvăluise că el o ceruse în căsătorie pe Marina Almășan, îi dăduse și inelul și împreună cumpăraseră și verighetele. Spune că nu s-au putut căsători din cauza unor probleme pe care el le-a avut în justiție. La despărțire, ea i-a înapoiat totul.

„Eu o cerusem de soție, pentru că fosta nevastă a zis că-mi dă divorțul, dar m-a ținut zece ani așa. Am considerat-o tot timpul ca pe soție. I-am dat și inelul, am luat cu ea și verighetele, din Israel. (…) Mi-a trimis inelul cu care am cerut-o și verighetele. Mi l-a mai returnat o dată, dar i l-am dat înapoi. Acum vreo lună, cineva a sfătuit-o să-mi trimită hainele acasă. Eu chiar eram pregătit să mă mut în București. Le-a trimis la adresa unde stă fosta nevastă. Nu era acasă nici ea, nici arabul ei. Le-am zis băieților că nu mă interesează nicio haină. Puteam să mă duc eu să le iau”, a spus el pentru Cancan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News