Comentează- În afacere, se ghidează după principiul „chibrituri vinzi, chibrituri câştigi. Briliante vinzi, briliante câştigi”.
- A făcut o avere de 7 milioane de euro, apoi a pierdut aproape toți banii.
- Pentru „regina blănurilor”, banii au fost un mijloc, nu un scop. „A face bani, este un sport”.
- „Nefericirea este un lux! Eu nu am timp şi nici posibilitatea materială să fiu nefericită. Viaţa trebuie trăită, nu gândită!”
Libertatea: Când ați început afacerile cu haine de blană?
Flora Năstase: Afacerile cu blănuri le-am început pe la 20-21 de ani. Înainte de asta, am lucrat, pur și simplu. Mama mea creștea animale, eu eram studentă și voiam bani de buzunar și atunci, mama mi-a zis să lucrez la ea, să dau de mâncare la animale, să curăț și pentru asta m-a plătit. Nutrii creștea în perioada aceea. Cred că era undeva prin anii 80.
Și cum ați ajuns să creați haine de blană?
Nu îmi plăcea prea tare să mă ocup de animale. Mama pusese de-o parte niște piciorușe de nutrii, voia să le arunce. Și i-am zis să nu le arunce, să mi le dea mie, iar eu le-am luat, le-am dus la un blănar, i-am zis cum să mi le taie, ce vreau să fac cu ele. Deci, prima haină de blană am făcut-o pentru mine, din piciorușe. Și apoi am început să fac pentru alții. Eu îmi desenam, îmi făceam modelele, mergeam cu ele la blănar, îmi făceam pieile și pe urmă le vindeam în consignații. Pot să spun că, ceea ce fac acum, am făcut din ilegalitate. Un unchi de-al meu mi-a zis odată: «Chibrituri vinzi, chibrituri câștigi. Briliante vinzi, briliante câștigi!». Atunci am învățat să operez cu sume mai mari, ca și câștigul să fie mai mare, fără să fie nevoie de un efort colosal.
Cum a prosperat afacerea în anii ʼ90?
Gândiți-vă că nu existau importuri, eu am fost, o perioadă, unica persoană care vindea blănuri în București. Banii pentru mine nu au fost un scop, ci un mijloc. Nu m-a interesat să îi posed, ci doar să îi fac și să-i cheltuiesc. A face bani e ca un sport, nici nu te interesează ce faci cu ei, ci această competiție și acest câștig, nu material, ci că am reușit să fac ceva.
Câți bani ați avut, cel mai mult?
Dacă ar fi să mă gândesc la un punct maxim al valorii investițiilor mele într-o anumită perioadă, cred că era undeva la 7 milioane de euro. S-au spulberat toți! Pentru că banii ăștia au intrat într-un circuit, am cumpărat alte proprietăți, unele și-au pierdut valoarea, un milion cash l-am pierdut într-un parteneriat nesănătos și s-au spulberat.
Astăzi mai faceți bani?
Astăzi, încerc să mai fac bani. Suntem într-o perioadă nefastă. Eu de 30 de ani plătesc taxe statului. Pe salarii, pe profit, pe tot ce a trebuit, TVA. Dar noi parcă am fi marii inamici ai statului, pentru că pe noi trebuie să ne găsească cu ceva, trebuie să ne închidă magazinele. Parcă principalul interes a fost să se dărâme toate micile afaceri.
I-ați dat un milion de euro lui Cristian Sima, să îi investească și să-i înmulțească, dar i-a pierdut pe toți. Cum ați trecut peste acest moment?
În 2012, când am pierdut toți banii, 6 luni n-am ieșit din casă. Primele zile, mă tăvăleam pe jos. Eu am rămas într-o zi, într-o clipă, într-o fracțiune de secundă fără nici un cash. Și, ușor-ușor, a trebuit să mă întorc să muncesc. Viața mea a fost și este, în acest moment, foarte grea, din punctul de vedere al existenței de zi cu zi. Este lupta de zi cu zi de a exista, în contextul în care sunt o persoană care trage după ea foarte multe cheltuieli, sunt salarii, sunt impozite, sunt multe. Mi s-a întrerupt finanțarea, dar nu mi s-a întrerupt și viața, că dacă mi se întrerupea și viața, era ok, dar eu am rămas în continuare să fac față vieții.
Sunteți fericită?
Dar ce e fericirea? Fericirea este o stare pe care ne-o inducem singuri. Fericirea, ca atare, nu există. Nu există! Fericirea este o stare de spirit pe care ne-o inducem singuri. Nu mai am timp, nu mai am posibilitatea materială să-mi permit să fiu nefericită. De fapt, nefericirea este un lux, pe care nu și-l poate permite oricine. A fi nefericit înseamnă că poți să stai în această stare, îți permiți din toate punctele de vedere să stai în această stare. Eu nu, eu sunt un om care în acest moment nu-și mai permite să fie. Trebuie să mă ridic și să fiu fericită. Viața e un șir de experiențe. Viața trebuie trăită, nu trebuie gândită. Poți să gândești tu ce vrei, ea îți oferă experiențele ei. E foarte important să știi să gândești aceste experiențe.
Citește și: