Deși acum se bucură de celebritate, Dan Capatos a avut o copilărie normală, la Ploiești. De dimineața până seară stătea afară, cu prietenii lui. „Amintiri din copilărie… În perioada aceea, copilăria era cu totul altfel față de cea pe care o au copiii noștri. Ce să vă spun?

Amintiri bune sau amintiri rele? Bune nu prea, adică, mă rog, erau destule lucruri extrem de frumoase. Stăteam de dimineața până seara pe afară, în aer liber, cu biciclete, cu țevile cu cornete”, a povestit prezentatorul emisiunii „Xtra Night Show” de la Antena Stars, conform Spynews.

Dan Capatos: „Au venit pompierii! A ieșit rău de tot! Asta e amintirea care m-a speriat”

Totodată, el și-a amintit și de cea mai mare năzbâtie pe care a făcut-o, când a incendiat o casă, iar pompierii au intervenit. „Îmi aduc aminte de una foarte rea, tot în alergările noastre astea zilnice. Am găsit în casa vecinilor noștri, eram un grup de patru prieteni la Ploiești, acolo unde am copilărit, o sticlă cu o soluție destul de dubioasă și am luat-o, am zis să vedem ce o fi asta, o lua foc sau nu.

Am turnat-o așa în jurul casei și a venit unul cu un chibrit și a dat foc, iar atunci au ieșit flăcări până la acoperiș. Au venit pompierii! A ieșit rău de tot! Asta e amintirea care m-a speriat sau care m-a marcat cel mai mult în copilărie, pentru că puteam să dăm foc la jumătate de cartier”, a mai mărturisit prezentatorul TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Nu ai cum să fii zdravăn în meseria asta. Dorm patru ore pe noapte”

Invitat în podcastul lui Teo Trandafir, Dan Capatos a făcut dezvăluiri despre cariera lui în televiziune, dar și despre familia sa. În prezent, acesta prezintă emisiunea „Xtra Night Show” la Antena Stars, însă până acum câțiva ani apărea cu același show la Antena 1. De 17 ani moderează emisiunea de noapte, are peste 30 de sezoane și nu are de gând să se oprească acum, căci îi place ce face.

Cu toate acestea, tot timpul a avut un program complicat, căci emisiunea a fost mereu difuzată noaptea. Astfel, Teo Trandafir l-a întrebat pe Dan Capatos: „Ești zdravăn la cap?”. Amândoi au început să râdă, iar prezentatorul a venit cu explicații, într-o notă amuzantă.

„Nu. Nu sunt zdravăn, pentru că nu ai cum să fii zdravăn în meseria asta și din cauza programului. În momentul în care dormi patru ore pe noapte de 17 ani, oricât ai, poți să ai și creier de fier, de oțel se duce…”, a zis el.

Urmărește-ne pe Google News