1 comentariuCu o medie de peste 21 de milioane de spectatori pe episod, „The Last of Us” este deja una din cele mai populare producții HBO din toate timpurile.
Al treilea episod a înregistrat un record de audiență. Peste 6,4 milioane l-au văzut chiar în seara în care a avut premiera. Cel mai diferit de jocul video pe care serialul îl adaptează, acest episod spune povestea de dragoste dintre Bill, un „supraviețuitor de profesie”, cu idei conspiraționiste, și Frank, artistul pe care îl cunoaște la câțiva ani de când o pandemie a schimbat definitiv fața lumii.
Cu ocazia lansării acestui episod, Libertatea a participat, în exclusivitate pentru România, la o masă rotundă cu regizorul Peter Hoar. Acesta a răspuns întrebărilor jurnaliștilor privind povestea lui Bill și Frank, felul în care serialul deviază de la jocul video, dar și alegerile sale stilistice, precum muzica folosită.
Regizorul, câștigător al premiului BAFTA
Peter Hoar este un regizor britanic, câștigător al premiului BAFTA, cunoscut pentru munca sa la „Daredevil”, „The Umbrella Academy” (episodul pilot și finalul primului sezon), „Doctor Who” și „Its a Sin” (serial pe care l-a regizat în întregime).
Pentru episodul său din „The Last of Us”, care are lungimea mai degrabă a unui film artistic – 75 de minute, îi conduce pe Nick Offerman și Murray Bartlett într-o poveste de dragoste pe care mulți critici au declarat-o deja „cel mai bun episod TV din 2023”.
Pentru că povestea celor doi nu e detaliată în joc, Hoar simte că a avut mai multă libertate decât ar fi avut cu celelalte episoade (primul sezoan are 9 episoade). Este însă fan al genului SF și al jocului video. Totuși, spune că n-a jucat niciodată și partea a doua, pentru că știe ce se întâmplă.
Cum a găsit echilibrul emoțional, astfel încât episodul să nu devină „prea siropos”
„Instinctul îți spune dacă ai mers prea departe, dacă ai făcut ceva prea sentimental. Am folosit niște muzică pe montajul dinspre final: Max Richter, «On the nature of daylight». Mereu am iubit acea piesă. Nu cred că e sentimentală, dar este o melodie foarte inteligentă, incredibil de evocatoare. Se simte ca și cum sapi în memorie”, explică regizorul alegerea muzicală pentru episodul 3.
„Ca regizor al unui episod, faci o variantă, care ulterior e șlefuită la editarea finală, după ce se termină de filmat tot sezonul. Așa că exista riscul să fie tăiată, dar au păstrat totul și am fost foarte încântat. Am avut cu toții aceeași idee despre cum să încurajăm emoția, fără să le dăm oamenilor în cap cu ea. Iar acest lucru se potrivește și cuplului, mai ales lui Bill. Bill nu e sentimental. Bill descoperă o dragoste pe care majoritatea oamenilor nu o descoperă. Ceva care fusese ferecat adânc în el și acum i se permite să înflorească în cel mai ostil climat al lumii”.
Despre importanța de a spune povești diverse, cu personaje reprezentând comunitatea LGBT
„Sunt un bărbat homosexual și am lucrat recent la un serial numit «Its a sin» (n.r. – Amplasat la Londra între 1981 și 1991, înfățișează viețile unui grup de homosexuali și prietenii lor în timpul crizei HIV/SIDA din Regatul Unit), am făcut-o pentru că era un scenariu scris foarte bine. Ce m-a învățat munca la acea miniserie a fost cât de important este să spunem aceste povești.
Eu am crescut cu povești despre relații homosexuale, care erau mereu tragice. Poate asta nu e surprinzător având în vedere epidemia de HIV-SIDA; au fost niște ani înfiorători.
În cazul «The Last of Us», cred că dragostea e o mare parte din poveste. Poate multă lume nu vede asta și spune: «nu, e despre zombie». Dar cred că e despre noi, ca oameni, putem supraviețui. Iar povestea lui Bill și Frank e un fel mic și unic de-a face asta.
Gravitez tot mai mult către astfel de povești acum. Cred că reprezentarea e totul, autenticitatea e totul, și, ca un bărbat gay, pot să fiu autentic când le spun.
Noi nu am inventat povestea Bill și Frank. A fost mereu acolo. În joc e doar menționat că sunt «parteneri». Dacă te grăbești, în joc, nu-i dai atenție. Craig (n.r. – Craig Mazin, scenaristul) a luat acele momente din joc și le-a amplificat. Pentru că un personaj ca Bill era un dar”.
Despre faptul că a regizat un singur episod
„Sigur că mă tentau mai multe, sunt gelos pe ce fac ceilalți regizori – ha, ha. Dar am fost angajat pentru un episod. E cel mai bun – nu, nu pot să zic asta! Dar am avut de regizat un episod grozav. Și am avut mult timp să ne iasă cum trebuie: 20 zile de pregătire, 20 zile de filmare. A fost un scenariu de 60 de pagini care a devenit un episod de 75 de minute. E destul de rar. E un lucru bun la HBO, că permit asta.
Am avut norocul să mi se potrivească scenariul. Sunt fan masiv al jocului, un tocilar al SF-ului, plus istoria personală, cum am spus mai devreme. Și puteam face toate aceste lucruri cu un singur episod TV”.
Dacă omenirea ar fi condamnată, ar fi dragostea suficient să o salveze?
„La naiba, așa sper. E un răspuns foarte britanic – ha, ha! Multe din lucrurile care ne țin în viață sunt bazate pe instinctele primare de supraviețuire, dar unele din aceste instincte se bazează pe comunitate. Majoritatea celor care au decis că nu le place tribul și au mers să trăiască în munți au murit. De aceea, acum, după milenii de evoluție, rămânem împreună. În orașe sau sate, pentru că știm că așa supraviețuim. E deja parte din noi să fim împreună și sper că nu va trebui să ne confruntăm cu un eveniment așa catastrofal (ca personajele) ca să ne dăm seama de asta”.
Despre relația dintre serial și jocul video
„Episoadele nu sunt filmate în ordine. Când am filmat noi episodul 3, Ellie și Joel (n.r. – Pedro Pascal și Bella Ramsey) nu petrecuseră mult timp împreună, dar trebuiau să simuleze că au trecut prin tot ceea ce trecuseră în poveste până atunci. Cred că a funcționat, tocmai pentru că episodul nostru nu era atât de îndeaproape legat de joc.
Nu credeam că un episod «The Last of Us» va ajunge la mine, pentru că știam că va fi aprig disputat de mulți alți regizori. Dar am avut noroc și că m-am putut relaxa un pic, pentru că nu era atât de mare presiunea să refac elemente cruciale din joc. Însă e o întreagă echipă: machiajul, efectele speciale, oamenii axați pe mișcare. Toți iubeau jocul. Toți voiau să facem cinste jocului.
Pe de altă parte, dacă doar ai recrea jocul, nu ar avea sens să existe și un serial TV. Ar fi doar jocul fără interacțiune, deci cel mai rău joc pe care ți-l poți imagina. Ceea ce voiam noi era ceva cu care să poți interacționa emoțional, să simți lucruri.
Cum a ajutat muzica
Episodul se numește „Long, long time”, după piesa Lindei Ronstadt, pe care Bill o interpretează în acest episod. Muzica a fost de la început un element central al episodului, asta a fost opțiunea lui Craig (n.r. – Mazin, scenaristul). Și eu iubesc să lucrez cu muzică.
Actorii au luat lecții de canto. Craig știa exact în ce fel voia ca Nick (Offerman) să fie bun la melodia aceea. La un moment dat, am zis: eu vreau doar să fie relaxat, pentru că apoi adevărul acelui cântec va ieși la suprafață. Ca un non-cântăreț, nu ne ajuta dacă se îngrijora să atingă anumite note perfect. I-am zis lui Nick să uite de toate indicațiile primite. Am făcut live, a fost o dublă, cu trei camere. A ieșit foarte frumos, din prima.
Pentru mine, a fost perfect, chiar dacă tot ce am făcut în acea secvență era tehnic greșit. Îndreptam camerele în direcția greșită raportat la cum pica lumina. Directorul meu de imagine mi-a zis: nu o să arate prea bine. Da, dar dacă filmăm din cealaltă direcție, nu-i mai vedem pe ei. Trebuie să fim unde suntem, pentru că era poziția cea mai privilegiată pentru a-i vedea pe ei”.