Peste 350 de oameni au petrecut Revelionul în lobby-ul VIP al Arenei Naționale, într-o petrecere cu tematică retro, mâncare și băutură de toate tipurile și 3 concerte desfășurate în interior pe durata serii.

Pentru cei prezenți la Revelion au fost amenajate două baruri și truck-uri cu mâncare. Prețul unui cocktail a fost între 25 și 30 de lei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Potrivit GSP.ro, pe scenă au urcat trupele Voltaj, Spitalul de Urgență și Class. Organizatorii au pus în scenă un concept retro, un tip de petrecere care a prins la public în ultimii ani, diverse festivaluri adoptând această tematică. Astfel, cei nostalgici au putut recrea amintiri old-school în zonele de activități amplasate la parter.

Ce prețuri au avut biletele pentru „Retrovelion”

Pentru Retrovelion au fost puse în vânzare mai multe categorii de bilete: standard, VIP și Ultra VIP, cea din urmă categorie, exclusivistă, beneficiind de o serie de privilegii, inclusiv acces la etaj, în zona lojelor.

Cele standard au putut fi acontate și la 230 de lei, celelalte au ajuns până la 700 lei în zilele premergătoare Revelionului.

Atmosfera a mai fost întreținută pe parcursul serii de DJ și doi MC, muzica fiind pe toate gusturile: de la pop, dance, hip-hop până la manele și populară. Toți cei prezenți au încins hore și sârbe, iar după 1.00 noaptea s-a trecut la șlagărele anilor 80-90.

 
 

Urmărește-ne pe Google News