12 comentariiDupă comedia „Teambuilding”, de Matei Dima, Cosmin Nedelcu și Alex Coteț, care conduce în box office-ul general cu 754.332 de spectatori și încasări de 17.588.151 de lei, și „Mirciulică”, de Cristian Iliușan (pe locul șase), care a strâns 257.323 de spectatori și 6.630.824 de lei (potrivit Cinemagia), alt film românesc promite să fie un succes de casă. „Capra cu trei iezi”, care rulează din 28 octombrie, are alte atuuri față de glumițele, aluziile sexuale și clișeele premiantelor, care prind atât de bine la publicul larg.
Ce înseamnă „Nerecomandat tinerilor sub 15 ani”
Filmul lui Victor Canache adaptează în manieră horror povestea binecunoscută a lui Ion Creangă și a fost abil lansat de Transilvania Film înainte de Halloween, în timpul vacanței școlare.
Autorul lui spune în interviuri că filmul nu e pentru copii, iar el e, într-adevăr, nerecomandat spectatorilor sub 15 ani (la fel ca filmele amintite mai sus).
Formularea „Nerecomandat tinerilor sub 15 ani” (N-15), care apare în „Monitorul Oficial” (https://www.dsclex.ro/legislatie/2017/octombrie2017/mo2017_804.htm), de fapt nici nu interzice accesul copiilor sub 15 ani, nici nu spune că aceștia trebuie însoțiți de un adult. Practic, legea lasă responsabilitatea la latitudinea părinților și a cinematografelor. (Nu e ca ratingul I.M.-18, despre filmele interzise minorilor).
Când am fost la „Capra cu trei iezi”, am văzut la cinema grupuri de copii singuri care au intrat fără probleme. Bănuiesc că același lucru se întâmplă și la „Teambuilding” și „Mirciulică”. Accesul liber e pe undeva de înțeles.
Primul weekend, 30.000 de spectatori, foarte bine
După pandemie, cinematografele au nevoie să-și acopere pagubele și atunci profită de faptul că legea e evazivă.
„Capra cu trei iezi” a făcut în weekendul de lansare 30.560 de spectatori, cu puțin sub numărul de spectatori făcut de „Teambuilding” în primul weekend (35.140).
Dar chiar dacă ar fi musai să fie însoțit de un adult, eu nu mi-aș lua copilul la „Capra cu trei iezi” și nici nu m-aș duce cu clasa, dacă aș fi învățătoare. E adevărat, eu sunt din altă generație și n-am avut acces liber la vizual până în 1990 (nici nu exista vizual pe atunci…). Când am citit prima oară povestea, nu m-au speriat capetele din geam și sângele de pe pereți. Nici nu le-am ținut minte. (Mă fascina însă groapa cu jăratic astupată de o rogojină.).
În schimb, primul film horror pe care l-am văzut la 16 ani mă bântuie și azi. Nu cred că dacă l-aș fi văzut mai devreme aș fi ieșit în câștig.
Una e să citești povestea, unde stilul lui Creangă edulcorează masiv potențialul horror, alta să vezi crimele într-un film ale cărui personaje și actori sunt oameni. De fapt, filmul lui Canache e pe o muchie foarte fină. El nu face decât să transpună cinematografic ceea ce exista deja la Creangă. Se ține aproape de poveste, preia structura ei și replici întregi. Nu îngroașă horrorul, nu-i arată pe copii „flocăiți”, „cărnoșiți” și „jumuliți”, cum plănuiește lupul din poveste și cum nici Creangă nu o descrie, dar un copil ucis pe ecran nu e o imagine plăcută. Nemaivorbind de capetele din geam și de sângele de pe pereți.
Un imens capital de simpatie
Filmul e horror în litera textului lui Creangă, dar nu e genul de film pe care să-l vezi în completarea orelor de la școală.
Pe de altă parte, filmul profită de acest imens capital de simpatie pe care îl are povestea și de interesul pe care o adaptare cinematografică îl poate avea pentru spectatorii de toate vârstele (toți avem în sânge „Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți…”). Asta face ca și cei mici să vrea să-l vadă, lucru care, iată, cu ajutorul legii se și întâmplă.
În altă ordine de idei, vorbind acum despre un film pentru un public matur, „Capra cu trei iezi” mi s-a părut OK, deși nu mi-a făcut poftă să-l revăd. Îmi era teamă de un kitsch folcloric, dar totul e cu măsură, nici prea multe ii și ulcele, nici prea multe expresii populare care să sune fals (cu excepția unei „femeie îndârjită și focoasă ca dumneata”, care nu e din Creangă).
Rolul Maiei Morgenstern
În general, totul e temperat și plauzibil, cum ar trebui să fie într-o poveste. Coliba e sărăcăcioasă, dar funcțională și veridică (ajutată de imaginea lui Lulu de Hillerin), iar Maia Morgenstern nu e atât de dramatică încât să amintească de Fecioara Maria din „Patimile lui Hristos” (de Mel Gibson, 2004), deși era de preferat să nu grebleze pământul cu degetele când îi mor copiii.
Nici nu e neverosimil să aibă copii așa mici. Maia Morgenstern interpretează un personaj atemporal și mi-a plăcut că nu și-a vopsit părul să pară mai tânără. Nu mi s-a părut deranjant nici că „nănașul” copiilor și „cumătrul” ei, interpretat de un fioros Marius Bodochi, se dă la ea.
Maia Morgenstern era, poate, singura actriță cu dramatismul cerut de poveste, dar și cu popularitatea recomandabilă pentru un material atât de cunoscut. Ar fi putut să dea mai mult de atât, lucru pe care Creangă îl și sugera atunci când scurtului moment de durere după copiii uciși îi urmează imediat dorința de răzbunare. Mama e un om de acțiune, nu o persoană lirică.
Ce „Capră cu trei iezi” ar fi făcut Tarantino!
Ce film ar fi fost dacă Victor Canache ar fi mizat mai mult pe partea a doua, pe care s-o fi gonflat într-o revenge story gen „Kill Bill”, care să acopere ca durată restul filmului, chiar dacă ar fi fost mai blând ca Tarantino! (Dar ce „Capră cu trei iezi” ar fi făcut Tarantino! Ce i-ar mai fi „crâmpoțit” pe copii, ce i-ar mai fi arătat el lupului care-i „făcea cu măseaua” caprei, adică îi făcea avansuri.).
Pe undeva e păcat că filmul n-a mers mai departe, dar poate că e mai bine că n-a riscat într-o zonă pe care a considerat-o nesigură. În orice caz, se termină prea repede. Mai trebuia un final după pedepsirea cumătrului, o încheiere care să scoată povestea din paginile cărții, chiar dacă ne-ar fi dinamitat amintirile.
Sunetul ridică filmul
Mă așteptam și la mai mult feminism. („Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii, apăi trebuie să-și bată joc de casa mea?”). Era loc de mai mult și aici, mai ales că vremurile o permit și povestea oricum o cere. Era loc și să trimită filmul în zona de abuz mizând mai mult pe imaginea de căpcăun a nănașului.
Ce mi s-a părut foarte reușit e sunetul. Victor Canache a înțeles că jumătate din tensiunea unui horror e dată de sunet și Sebastian Zsemlye, care semnează muzica și sound design-ul, creează o ambianță sonoră palpabilă, la fel de importantă ca vizualul. Era nevoie esențială de tensiune într-o poveste pe care toată lumea o știe.
Dar deși toată lumea știe povestea, scena când copilul cel mic îi povestește mamei cum a venit nănașul și i-a omorât frații, te trece un fior pentru că e foarte bine jucată, iar Maia Morgenstern îl susține bine pe talentatul Antonio Gavrilă care plânge nu cu „lacrimi de sânge”, ci pe bune, iar emoția lui trece rampa.
Urmează „Meșterul Manole”?
Pentru un film de debut semnat de un actor și un cascador care a mai făcut doar un singur scurtmetraj înainte (după aceeași poveste), și pentru un film făcut în regim independent cu un buget mic (am înțeles din interviul dat de regizor cititorilor Libertatea că Maia Morgenstern nu a vrut să fie plătită), „Capra cu trei iezi” mi se pare un proiect rezonabil, echilibrat și sigur pe el. Dacă Victor Canache va adapta acum „Meșterul Manole”, așa cum plănuiește, sper să-și dea drumul mai mult.
Trailer:
Citiți aici interviul dat de Victor Canache cititorilor Libertatea