Libertatea: E primul tău rol negativ, Alin din “Sacrificiul”. Cum l-ai obținut?
Alexandru Ion: În prima fază, am dat casting pentru un alt rol, cel al băiatului bun, dar la sugestia doamnei Ruxandra Ion, am dat proba și pentru rolul lui Alin, băiatul rău. M-am bucurat foarte tare de sugestia respectivă, pentru că este primul rol de băiat rău pe care îl joc în televiziune și trebuie să admit că îmi place foarte tare ideea și îmi doream mult să joc un personaj negativ. În general, acestea au mult mai mult spațiu de coloratură în interiorul căruia să te joci și era ceva ce eram realmente curios să experimentez.
A fost un casting pe principiul «ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut?». Acum, sunt foarte curios să văd cum va fi primit personajul meu.
Alexandru Ion
– Cum decurge o zi de filmare?
– Totul este foarte dinamic, pentru că așa e la filmări, de obicei. Lucrăm în înteriorul unei echipe mari, unde toată lumea știe foarte bine ce are de făcut. E ca un furnicar, un mecanism foarte bine uns, mai ales dată fiind experiența pe care o are echipa. În cazul meu, arată și foarte idilico-exotic, pentru că filmăm într-o casă de pe malul lacului Snagov.
Maia Morgenstern l-a făcut să aleagă
teatrul, iar acum joacă împreună!
– Cum a apărut pasiunea ta pentru teatru? Poate… cu primul spectacol de teatru la care ai fost?
– Primul spectacol de teatru pe care l-am văzut vreodată era chiar cu doamna Maia Morgenstern, un spectacol care se numea “Cafeaua domnului ministru” și care s-a jucat la Alexandria, când eu cred că eram în clasa a IX-a sau a X-a! Mi se pare interesant că acum joc rolul fiului vitreg al doamnei Maia, în serialul “Sacrificiul”.
Pasiunea pentru teatru a început foarte
surprinzător și profund neașteptat, pentru că totul se întâmpla într-un oraș
care nu are teatru sau cinematograf; eram un tânăr cu o atitudine mai extrovertită,
genul prezent la mai toate manifestările de liceeni, căruia, culmea, profesorul
de religie i-a recomandat să meargă la trupa de teatru a liceului. Trupa era
coordonată de laborantul liceului, un domn care a jucat un rol foarte important
în insuflarea acestei pasiuni și în tot ce a urmat după, inclusiv festivalul
Ideo Ideis. De-acolo a început totul.
Cu respectiva trupă de teatru am mers în
perioada liceului la mai multe festivaluri de adolescenți, toate în limba
engleză și am descoperit în festivalurile astea o lume care mă fascina. Mi-a
devenit foarte clar, foarte repede că vreau să fac teatru și de la începutul
clasei a X-a nu a mai încăput altceva pe radarul meu.
– Și ai dat la actorie… Cum a fost viața de student?
– Mă duceam la facultate cu o plăcere nebună! Se întâmpla să dormim în facultate noaptea, pentru că stăteam să repetăm până târziu și voiam să reîncepem a doua zi de dimineață. Era un tip de efervescență care cred că poate să apară doar atunci când ești extrem de pasionat de ceea ce faci.
Un student “tocilar”
Nu am avut niciodată în sânge povestea asta
cu ieșitul în cluburi și nopțile pierdute, eram cu siguranță genul studios,
extrem de studios, dar îmi place să cred că exista și-o cheie distractivă
acolo. Gândul că ne duceam la cursuri într-o facultate care nu are bănci în sală
era absolut entuziasmant.
Păstrez încă o nostalgie profundă a anilor
petrecuți în facultate. Cu siguranță timpul meu era într-o proporție covârșitoare
dedicat activităților legate de ceea ce studiam la școală și de devenirea mea
ca actor și extrem de puțin era dedicat activităților din categoria ieșit la
bere/ ieșit la club.
– De la cine ai furat meserie și cine ți-a dat sfaturi legate de carieră?
– Nu am avut un mentor, un actor sau o actriță de la care să încerc să preiau cât mai mult posibil, dar am un prieten extrem de apropiat care funcționează și ca barometru moral, un om cu care mă sfătuiesc atunci când am orice formă de dilemă etică, profesională sau artistică. Este vorba despre Cătălin Ștefănescu, care este și unul dintre cei mai apropiați susținători ai festivalului pe care îl organizez la Alexandria. Cu Cătălin am povestit foarte, foarte mult și e un om care cred că a avut un tip de influență asupra felului în care a evoluat cariera mea.
Mai sunt doi oameni care îmi vin în minte:
Andreea Borțun, prietena mea cea mai apropiată, cu care am început Festivalul
Ideo Ideis când ea avea 15 ani, iar eu 18 ani. Am crescut împreună și la
propriu, și la figurat.
Un alt rol extrem de important în devenirea
mea ca actor l-a avut și regizorul Victor Ioan Frunză, în a cărui trupă am fost
aproape cinci ani, timp în care am învățat enorm și am avut oportunitatea să șlefuiesc
și să finisez lucrurile învățate în școală.