„Relația mea cu tata e una specială, pentru că tata eu un om dificil, într-adevăr. Nu prea îți dai seama de ceea ce gândește din gesturile lui.

Când eram mică, el voia să fie protectiv, pentru că e tată. Acum e puțin altfel, pentru că noi am crescut, e cu mama, ne vedem că fiecare e cu treaba lui, Adi muncește alături de el, sora mea stă cu soțul ei și cu Sofi, eu la fel stau în altă casă, nu-i mai arde să ne certe când ne vedem toți. Vrea doar să stea cu noi.”, a declarat Adriana Simionescu, potrivit Wowbiz.

„Tata ba e pe «Nu» de tot, ba e pe «Da» la maxim. Așa e tata, jur. El acum se așteaptă, e conștient. Se gândește «Băiatul ăsta a cerut-o pe fata mea în căsătorie, urmează cununia. Oare voi fi bunic pentru a doua oară?». E foarte complicat pentru el.

Nici nu vreau să îmi imaginez trăirile pe care le are când se gândește la noi, sentimentele, procesele alea de conștiință. Dacă eu gândesc asta, care până la urmă e normal să îmi fac viața, de el ce să mai zic.”, a mărturisit Adriana Simionescu, în platoul WOWbiz.

„Ai mei sunt de acord și sunt alături de noi și de decizia mea. Bineînțeles că le-am spus dinainte, i-am întrebat ce părere au. Făceam glumițe care să dea de înțeles că îmi doresc și că dacă se întâmplă, o să zic Da.

Și ei ziceau «Dar tu crezi că noi nu știm? Eu nu te văd că ești cu gura până la urechi?»”, a dezvăluit Adriana Simionescu pentru sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News