Gabi Jugaru deține un atelier auto în București, afacere pe care o are de 5 ani și de care se ocupă singur. Într-un interviu pentru impact.ro, actorul a povestit că Liviu Vârciu i-a cerut să îi repare mașina gratis, însă a refuzat propunerea. Prezentatorul de la Antena 1 voia să îi promoveze afacerea în online în schimbul reparației.

„Am avut un episod în care Liviu Vârciu voia să-mi aducă BMW-ul lui, voia o curățire rapidă. A zis: «Hai, că vin și facem un live, un TikTok ca să vadă lumea!». Deși țin foarte mult la el, i-am zis: «Liviuțule, suntem amici, dar cel puțin materialele și ce bag eu în mașinuța ta trebuie să mi le achiți! Eu moca nu muncesc, este afacerea mea, și aia cu video pe TikTok mă interesează doar ca bonus, din prietenie, așa cum și eu îți acord un discount serios tot din prietenie. Nu pot să pun bani din buzunar, am un business micuț, care nu e bazat pe tiktokăreală». S-a dus la un alt atelier și îi recomanda pe video pe acei băieți. Probabil că i-au făcut tot treabă de calitate. Omul a reușit să facă un barter cu ei, lucru foarte corect, de altfel. Și eu aș fi făcut la fel, în locul lui. Și eu am făcut, cândva, barter, ba pe o prezentare, pe un eveniment, pe un concert. Nu știu cât costa lucrarea lui, n-am văzut mașina, ca să știu ce am de făcut, am discutat doar de principiu și prietenește. Dar nu s-a supărat nimeni, mie mi-e foarte drag de el, e un tip foarte simpatic, doar că munca mea trebuie plătită, ca a lui, de altfel. La mine nu merge pe barter”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Vedetele vânează moca”

Gabi Jugaru consideră că multe dintre vedete vor acum să aibă parte de servicii gratis, însă munca fiecărui om ar trebui apreciată. Acesta evită să colaboreze cu persoanele publice, pentru că nu doresc să plătească serviciile de care beneficiază și profită de notorietatea lor.

„Vedetele vânează moca. Fiecare încearcă să-și reducă costurile, ce scoate din buzunar. După cum știți, în lumea aceasta, a vedetelor, de pe la noi, fiecare are niște urmăritori, ei au un impact asupra unui grup social, și vor bartere. Mulți spun: «Băi, vino că îți fac eu o postare și o să vadă lumea!». Doar că ceea ce fac eu, de 5 ani, mi-e foarte clar că omul mă caută atunci când are o problemă, pe care vrea să o rezolve rapid, că e vorba că a zgâriat mașina, că nu mai e ok vopseaua sau că are pielea crăpată. Mă sună, le dau detalii, ei vin la atelier pentru o consultanță gratuită și care e de o durată destul de mare, de-abia apoi le spun cât costă totul, nu pot spune prin telefon din start. Vin oamenii la mine, ca la medic, poate că e o comparație un pic exagerată, dar cam așa e. Nu sunt mecanic, mă ocup de aspectul estetic al mașinii, trebuie însă să ai cunoștințe și legate de vopsitorie, ce înseamnă vopseaua și lacul. Eu lucrez singur la atelier, de doi ani nu mai am angajați, nu vreau să mă mai încurce nimeni sau să dau note explicative. De obicei, muncesc 8-11 ore, pornesc treaba de la 8.00 și pe la ora 19.00 închid. Muncești, dacă vrei bani!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News