Cum a reacționat John Travolta când a văzut-o pe soția sa într-o scenă de sex cu Tom Cruise
Starul hollywoodian John Travolta a fost luat prin surprindere de o ascenă de sex pe care soția sa o filmase cu Tom Cruise și despre care el nu știa, informează lanacion.com.ar.
La emisiunea The Late Late Show with James Corden, actorul american John Travolta, în vârstă de 65 de ani, a făcut dezvăluiri. Acesta a mărturisit că a avut parte de o surpriză de proporții în anii ’90, când a văzut-o pe soția sa, actrița Kelly Preston, făcând amor cu starul hollywoodian Tom Cruise, în filmul Jerry Maguire.
John Travolta a explicat că nici măcar nu știa că partenera lui de viață filmase o astfel de scenă, astfel că șocul a fost cu atât mai mare când a văzut filmul la cinematograf.
„Nici nu-ți dai seama ce ciudat e, până nu mergi la proiecția filmului Jerry Maguire. Tu nu știi că acea scenă va veni, iar soția ta e cu Tom Cruise în mijlocul a ceva atât de surprinzător. E ciudat rău. Nu aveam nicio idee”, a povestit John Travolta, potrivit lanacion.com.ar.