Anca Pandrea a fumat 5 pachete de țigări pe zi, până în momentul în care medicul i-a zis clar că va muri dacă nu renunță definitiv. Speriată de acest lucru, actrița a reușit să renunțe la fumat fără a lua pastile sau făcând un alt tratament. Mai întâi a rărit țigările, după care a reușit să renunțe definitiv la ele.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3„După ce a plecat Iura, am zis că dacă fumez și beau, mă duc după el. Mi-a spus clar doamna doctor că o țigară dacă mai fumez, nu mă mai poate salva. Din acel moment, am renunțat și la acest viciu și la băutură. Fumam cam 4-5 pachete pe zi. Sudam țigările. Apoi am început să fumez 4-5 țigări la două zile.
Iura se lăsase de fumat. Din momentul în care a zis «gata», nu a mai aprins vreuna. Dar nu se plângea că e fum de la mine”, a spus Anca Pandrea pentru Fanatik.
„Am mai chemat Salvarea și-n ultimul timp. Vara asta a fost mai călduroasă ca oricând. Doar în vremea lui Ștefan cel Mare a mai fost așa. De aceea nici nu ies din casă. Nu am fost plecată pe nicăieri. În plus, nici nu am mașină”, a mai spus actrița.
Anca Pandrea a fost una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru și film, însă, a renunțat la cariera ei, în urmă cu mulți ani. Soția regretatului Iurie Darie a recunoscut recent că și-a dorit foarte mult să devină regizor.
„Am vrut să fac regie. Doar că examenul se dădea din patru în patru ani. La actorie nu am intrat decât a treia oară, dar cu 9,80. Îmi amintesc și acum că mama mă aștepta. Notă așa mare nu prea era atunci. Erau doar șase locuri pentru fete, doar două într-o clasă. Și erau trei clase”, a povestit aceasta.
„Acum toți sunt vedete. Unul nu mai are o ținută cum o avea Iura. E păcat. Toate sunt pe pile, toate sunt pe bani. E trist atunci când cultura ajunge așa”, a mai adăugat Anca Pandrea.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!