Dorian Popa are mare succes în cariera sa de cântăreț și actor, dar și în cea de antreprenor. Are propria afacere care merge ca pe roate, iar pentru a se bucura de toate acestea a spus la ce a renunțat. Într-un interviu pentru Playtech, el a explicat că toate contractele le gestionează singur.
Înainte de a deveni cunoscut, pe când locuia la Constanța, Dorian Popa își dorea foarte mult să aibă o stare financiară foarte bună. „Nu îmi doream să fiu celebru, să fiu faimos, ci îmi doream bani. La Constanța crești printre bani. Când nu îi ai e rău. Și când îi ai este rău că după vrei să faci mai mulți. Voiam să fac bani, dar nu mă așteptam niciodată să lucrez în domeniul ăsta. Eu am spus sus și tare că o să fiu business man mai precis în domeniul bancar, mă visam eu așa.”, a explicat el.
Totodată, el a dezvăluit când au început lucrurile să funcționeze foarte bine pentru el pe plan profesional. „Cred că cel mai bun pas în cariera mea a fost în momentul în care am renunțat la managementul propriu zis și am început să-mi fac eu singur managementul. Pentru că în momentul ăla am preluat hâțurile business-ului și am știut clar ce își dorește fiecare impresar cu care vorbesc, cum să mă împrietenesc cu fiecare, afacerile, clienții, agențiile. În momentul ăla lucrurile au început să aibă sens.”, a mai completat artistul.
„Am învățat de-a lungul timpului să fiu mai atent la contractele pe care le semnez. Din păcate am învățat o chestie care pe mine mă doare, căci eu sunt un om care ține foarte mult la cuvânt. Eu când îmi dau cuvântul nu mai dau înapoi. Însă, din păcate, am învățat că în ziua de azi, dacă vrei să păstrezi o relație de prietenie trebuie să ai un contract nu că bine pus la punct, din ăla verificat din scoarță în scoarță.
Dacă e bine pus la punct nu te vei certa cu nimeni, că dacă omul citește acolo că doar așa vom fi prieteni, atunci merg lucrurile”, a mai declarat Dorian Popa.
Dorian Popa se concentrează acum la propria afacere în domeniul imobiliar. A cumpărat teren lângă București și construiește un complex, construiește vile pe care plănuiește să le vândă cu aproximativ 200.000 de euro.