Larisa Drăgulescu a reușit să facă o avere de două milioane de euro, după ce a fost dansatoare în cluburi de noapte și mai nou are un contract cu o platformă destinată adulților.
Fosta soție a gimnastului Marian Drăgulescu are două joburi. Ziua este funcționar administrativ, la o firmă de petrol, din Reșița, iar seara are o colaborare cu un site de adulți, unde postează fotografii și filmulețe, în care apare în ipostaze sexy, fanii plătind ca să o vadă. „Am lucrat în Dubai, în Germania în cluburi de noapte, am câştigat sume mari lunar. Uneori făceam şi 50.000 de euro pe lună. Am toţi banii făcuţi scrişi, dar nu am făcut o sumă. Am în jur de două milioane de euro. O seară «la muncă» înseamnă să fac bărbaţii să se simtă bine”, a declarat ea acum ceva vreme la PRO TV.
În prezent, Larisa Drăgulescu deține șase apartamente, un salon de înfrumusețare, iar în curând își dorește să cumpere spațiu pentru un teren sintetic. Spune că toate acestea nu le-ar fi obținut dacă nu ar fi divorțat de Marian Drăgulescu. A suferit mult la divorț, atunci s-a ambiționat și și-a propus să reușească în viață.
„Este adevărat că dacă nu aș fi divorțat, nu aș fi avut nimic din ce am astăzi. Ambiția m-a făcut să am ce am acum. Am suferit mult când am divorțat și că m-am întors acasă la părinții mei cu doi copii. Atunci am fost disperată, distrusă și mi-am dorit mult casa mea. Doar așa am reușit, altfel nu puteam”, a declarat Larisa Drăgulescu la Antena Stars, potrivit spynews.ro.
Larisa Drăgulescu: „Îmi vând corpul, dar nu mă interesează”
Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Larisa Drăgulescu a mărturisit că nu i-a fost greu să le spună copiilor săi cu ce se ocupă, pentru că are o relație foarte deschisă cu aceștia, iar ei o susțin necondiționat.
„Activez pe o platformă pentru adulți, dar nu intru în live cu ei. Eu le fac filmulețe interzise minorilor și cam atât. Fac și poze. O fac din ianuarie 2021. Înainte lucram în cluburile de noapte din Germania, a venit pandemia și am decis să mă retrag. Așa mi-a venit ideea să lucrez pe aceste platforme online (…) Îmi vând corpul, dar nu mă interesează, fiecare face ce își dorește. Sunt fericită, câștig bine. Pentru mine nu este nimic rău, nu înțeleg de ce unii se agită atât”, a spus Larisa Drăgulescu în emisiunea „La Măruță”.
Cei doi copii ai fostei soții a lui Marian Drăgulescu nu sunt deranjați de modul în care mama lor face bani. „Copiii mei mă susțin, sunt mari, îți dai seama. Sunt în clasa a X-a, văd și ei în online tot ce se întâmplă. Noi vorbim absolut orice, ne înțelegem bine. Din moment ce eu i-am crescut, i-am educat în felul meu, eu zic că sunt bine educați”, a spus Larisa Drăgulescu.