80 de kilograme avea Elena Merișoreanu acum ceva vreme. A renunțat la făinoase, are o dietă strictă și așa a reușit să ajungă la 75 de kilograme. „Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine.
Mai trebuie să slăbesc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu.
Artista de muzică populară a anunțat că peste câteva luni va suferi și o intervenție chirurgicală. După ce începe postul Crăciunului, Elena Merișoreanu se va opera la picior.
„Am probleme la picior, în rest, îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă tun și medicul a zis că am niște analize de aviator. Dar na, piciorul… că de atâția ani numai în picioare, numai pe tocuri. Am amânat operația că mai am evenimente, nu mă duc că am nevoie, dar știți ce se întâmplă… ai promis la om, alții sunt programați înainte de pandemie, acum e cu răvășitul oilor, eu cânt cântece ciobănești, nu pot să merg la toate că sunt distanțe mari”, a mai transmis Elena Merișoreanu.