Într-un interviu pentru Antena Stars, Misty a spus cum și-a serbat ziua de naștere. Vedeta a avut parte de răsfăț, dar și de clipe deosebite, în familie.
„Acum sunt pe stradă și mă îndrept spre mașină, mi-am petrecut ziua la clinica doamnei doctor unde merg eu, m-am răsfățat, mi-am făcut tot felul de tratamente, urmează să merg la salon să-mi fac părul, după care mă îndrept spre casă, unde mă așteaptă familia și câțiva prieteni, o petrecere mică restrânsă. Vom mânca tort și o să ciocnim un pahar de șampanie”, a spus ea la Antena Stars ieri, 22 ianuarie, conform spynews.ro.
Keo a fost primul care i-a făcut urări partenerei și i-a dăruit geanta dorită. Și fiica lor în vârstă de 4 ani i-a spus La mulți ani. „Prima urare mi-au făcut-o aseară la 12 noaptea, Keo și Arya. Ea a fost foarte haioasă că nu a înțeles că am trecut de 12 noaptea și face «Aoleu, am uitat de ziua lui mami» . Știa că îmi doresc foarte mult o poșetă și s-a ocupat din timp și m-a surprins”, a mai spus ea.
Misty și-ar fi dorit anul acesta de ziua ei să organizeze o petrecere mare, alături de frații ei și de toți cei dragi. Din păcate, din cauza pandemiei, nu a fost posibil să facă asta.
„Cea mai mare dorință ar fi fost să ne reunim cu toți cei dragi, însă, din păcate, nu prea se poate având în vedere și perioada aceasta dificilă în care ne aflăm. Îmi lipsesc cei doi frați ai mei și asta mă întristează, că eram nerăbdătoare să ne strângem cu toții, cu nepoțelele și nepoțelul, dar sperăm să recuperăm repede timpul ăsta pierdut”, a mai zis Misty.