Unul dintre conturile de socializare ale fiicei lui Florin Salam a fost spart, iar respectivul postează, aproape zilnic, imagini din arhiva personală a adolescentei. Betty susţine că imaginile pe care le avea în telefon, şi care au ajuns în posesia celui care i-a spart contul, nu sunt compromiţătoare, ci mai degrabă copilăreşti.
Cu toate acestea, ea are de gând să meargă la poliţie, pentru a-l împiedica pe individ să-i facă publice ale fotografii şi conversaţii personale.
„Am avut un cont mai vechi de Facebook şi am schimbat numele. La un moment dat nu mai puteam să intru pe Facebook şi pe Instagram. Persoana care mi-a spart contul postează câte o poză, o şterge şi apoi închide contul. Nu sunt fotografii intime, sunt nişte poze pe care le-am făcut în oglindă. Am avut şi conversaţii şi de asta îmi e puţin teamă. Am vorbit cu cineva şi trebuie să aflu cine este, apoi să merg la poliţie”, a povestit Betty, la Acces direct.