Oana Cuzino a fost atrasă de mică de modul în care ar putea face bine celor din jur, pornind de la îmbunătățirea stării de sănătate. Nu e de mirare că s-a făcut rapid remarcată în clasă, la școală.
O influență în alegerea pe care vedeta PRO TV a făcut-o în viață i se datorează însă și fratelui său. „Fratele meu m-a încurajat foarte mult să urmez Facultatea de Medicină. El este cu patru ani mai mare și e tot medic. Dar am căutat sprijin, confirmări și de la anumiți profesori, pentru că nu știam dacă voi lua examenul, era foarte greu pe vremea aceea”, își amintește Oana Cuzino despre momentul în care a trebuit să ia o decizie pentru viitorul ei.
Supusă la teste de profesoara de biologie
Vedeta, acum medic geriatru recunoscut, a primit confirmarea că este aptă pentru Medicină în școala generală. Observând implicarea ei la ore și curiozitatea de care dă dovadă, unii profesori s-au gândit s-o testeze.
„Am avut o profesoară de biologie, prin clasa a VI-a, a VII-a, care m-a susținut. Tot timpul îmi dădea în plus altfel de experimente, am făcut inclusiv o disecție pe un șoricel. Ceilalți copii au cam leșinat în jur. A fost un gen de confirmare că aș putea să urmez această profesie. Acela a fost momentul în care am căutat susținerea pentru a-mi consolida încrederea în sine. Pentru că altfel poți să visezi mult și bine. Dacă nu sunt oameni în jur care să îți aducă și argumente, visul tău poate să rămână suspendat în aer”, a mărturisit, pentru Libertatea, Oana Cuzino.
Citește și: