Admirat în cinematografe și aplaudat în sălile de teatru, cu aerul său misterios și fermecător, Gheorghe Visu este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români. În ultimii ani, actorul a apărut tot mai rar pe micile ecrane, concentrându-se pe alte proiecte.
La „Rețeaua de idoli” și-a amintit cu nostalgie despre debutul la 14 ani, în serialul de televiziune „Cireşarii“ – unde a fost propus la casting chiar de Constantin Chiriţă, autorul romanului.
Actorul vorbește despre cariera sa continuată până astăzi cu sute de roluri în teatru și film și chiar a rememorat secvențe din viața personală sau mici confesiuni pe care alege de obicei să le păstreze doar pentru cei foarte apropiați.
„Idolii mei au fost Ștefan Iordache și Dan Nuțu. Mai ales pe Ștefan Iordache îl urmăream în tot ceea ce făcea. Veneam, ca și el, cu câteva ore înainte de spectacol, intram în haina noului eu, personajul din acea seară și îi imitam fiecare gest.
Ștefan, care era foarte superstițios, avea un adevărat ritual înainte de a intra publicul să-și ocupe locurile…(… ), mergea în mijlocul scenei, aștepta să se aprindă luminile și privea sala încă goală.
Repeta din text, făcea probe întotdeauna ca și cum ar fi pentru prima dată dincolo de cortină, se transpunea aproape în altă lume, una în care publicul și el se lăsau în egală măsură acoperiți de poleiala pe care o simțeau atunci când năvălea magia spectacolului”, a mai spus Gheorghe Visu la „Rețeaua de idoli”.
„Toți marii actori, sau, hai, toți cei buni, au avut o stea a lor. Și eu am avut o stea a mea și nu cred că meritam mai mult”, spune Gheorghe Visu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!