Astăzi, la 35 de ani, fostul actor este cercetător în domeniul științelor juridice, lucrând pentru o firmă din California. După ce a absolvit liceul Alexander Hamilton din Los Angeles, Alex a urmat cursurile Universității California (UCLA), obținând o diplomă în Arte în 2011. În 2017, și-a completat studiile cu un masterat în Planificare Urbană și Regională.
Din copilul-minune al Hollywood-ului la o viață discretă
După lansarea „Singur acasă 3”, Alex D. Linz a apărut în mai multe producții, precum „Max Keeble’s Big Move” și „Full Court Miracle”, însă succesul său s-a diminuat treptat. Ultimele sale proiecte cinematografice includ filmele „Order Up” și „Choose Connor” (2007), precum și scurtmetraje cu buget redus.
Deși cariera sa actoricească a început promițător, Alex a decis să renunțe definitiv la Hollywood, preferând să urmeze o cale profesională mai stabilă. După o scurtă perioadă de lucru la Departamentul de Transport din Los Angeles și la organizația nonprofit Trust for Public Land, Alex s-a concentrat pe cercetarea juridică, un domeniu în care activează și în prezent.
„Singur acasă 3” va fi difuzat la PRO TV pe 21 decembrie
„Singur acasă 3” a fost primul film al francizei care nu l-a avut în rol principal pe Macaulay Culkin. Deși încasările au fost modeste comparativ cu primele două filme, producția a devenit iconică pentru copiii din anii 90.
Recenziile negative ale criticilor nu l-au descurajat pe Alex D. Linz la acel moment, dar lipsa succesului continuu l-a determinat să facă o schimbare majoră în viața sa.
Sâmbătă, 21 decembrie, de la 20:00 – Singur Acasă 3 (Home Alone 3). Cu o poveste captivantă și plină de umor, Singur Acasă 3 ne prezintă aventurile lui Alex Pruitt, un băiețel de 8 ani care descoperă un cip ultrasecret ascuns într-o jucărie și ajunge ținta unor spioni periculoși. Rămas singur acasă, Alex va transforma casa într-o fortăreață și va pregăti capcane ingenioase, demonstrând încă o dată că un copil inventiv poate fi mai greu de învins decât s-ar aștepta niște spioni profesioniști.
Difuzarea seriei Singur Acasă la PRO TV a devenit un ritual de Crăciun, iar anul acesta românii se bucură din nou de filmele clasice alături de cei dragi.
Alex D. Linz din „Singur acasă 3”, viața departe de Hollywood
Acum, Alex D. Linz trăiește o viață discretă, departe de ochii publicului. Părinții săi, Deborah Baltaxe, avocată, și Daniel Linz, profesor universitar, l-au încurajat întotdeauna să urmeze o carieră bazată pe educație solidă.
Chiar dacă nu mai activează în industria filmului, Alex D. Linz rămâne un nume cunoscut pentru fanii „Singur acasă 3” și o dovadă că succesul de la Hollywood nu este pentru totdeauna.
FOTO: Profimedia