Dan Capatos e foarte discret când vine vorba despre familia sa, dar iată că acum se mândrește cu fiul lui. Andrei are 10 ani și e campion la tenis. Din păcate, fiul prezentatorului are și o problemă de sănătate.
Dan Capatos apare zilnic pe micul ecran, acum are o emisiune de seară, la Antena Stars. Are invitați din toate domeniile, discută cele mai arzătoare subiecte, dar niciodată nu aduce în discuție viața sa de familie, niciodată nu vorbește despre partenera sa sau despre copil.
Nu mulți știu că prezentatorul are o familie frumoasă, un băiețel de care e tare mândru. Dan Capatos are un fiu în vârstă de 10 ani. Andrei face foarte mult sport, joacă și fotbal, dar și tenis. Recent, acesta a câștigat „Trofeul de tenis Ilie Năstase”, competiție organizată la Brăila.
Dan Capatos a fost extrem de mândru de reușita fiului său și a postat pe pagina lui de Instagram o poză cu Andrei ținând în brațe trofeul. „Bravo, Andrei! Trofeul Ilie Năstase se întoarce la București!”, a scris prezentatorul în descriere. Puțini știu încă că fiul acestuia se luptă cu o problemă de sănătate.
Dan Capatos, declarații emoționante despre boala de care suferă fiul său. „A moştenit pe linie paternă”
„A moştenit pe linie paternă, de la mine, o valoare a colesterolului mai mare. Asta este moştenire. Până la vârsta de 12 ani nu are rost să intervii cu medicamente, iar sportul ajută. De când face fotbal de trei ori pe săptămână, la modul profesionist, e legitimat la Dinamo, joacă în campionatul grupei lui, lucrurile sunt ok. Antrenamentele sunt dure – are luni, miercuri şi vineri, iar meciuri sâmbătă şi duminică”, a declarat vedeta Antena Stars.