În prezent, Radu Vâlcan și Adela Popescu formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc, iar împreună au trei băieți. Puțini sunt cei care știu că înainte de a se căsători cu Adela, prezentatorul de la „Insula iubirii” a trecut printr-un divorț.

La vârsta de 26 de ani, Radu Vâlcan a fost căsătorit cu Tereza, iar căsnicia lor a durat doar 4 ani. Soțul fostei prezentatoare de la „Vorbește lumea” spunea că a decis să facă pasul cel mare la vremea respectivă, pentru că i se „părea cool”. Vedeta de la Antena 1 mărturisește că divorțul s-a produs pentru că nu se mai înțelegeau, iar el își dorea stabilitate.

„Nu am greşit nici eu, nici ea. Aşa a fost să fie să fim împreună şi să ne despărţim. Ne-am căsătorit şi am învăţat multe, sunt încercări din viaţă. M-am căsătorit la 20 şi ceva de ani pentru că mi se părea cool.

Aşa mi-am imaginat eu că o să fie acel moment, dar nu a fost aşa. Eu doream stabilitate, îmi place familia. Nu mai merge relaţia, nu ne mai înţelegem şi te încarci negativ, asta e o relaţie care nu te mai ajută ca individ să creşti”, spunea Radu Vâlcan în urmă cu ceva vreme.

Au trecut deja 16 de ani de la divorțul prezentatorului de Tereza, iar fosta lui soție și-a văzut de drumul ei. În prezent, aceasta deține o companie de publicitate și are un copil. Radu Vâlcan s-a căsătorit cu femeia de afaceri în anul 2003, iar în anul 2007 au pus punct căsniciei.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
tereza-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împreună de 8 ani și au 3 copii

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut pe platourile de filmare de la Acasă TV, în anul 2010 și de atunci sunt de nedespărțit. Căsnicia lor durează deja de 8 ani și împreună au trei băieți. Povestea lor de dragoste nu a fost întotdeauna lapte și miere.

Într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro, Adela Popescu și Radu Vâlcan au vorbit despre cum s-a schimbat relația lor după ce au devenit părinți. Aceștia au trei băieți, de vârste apropiate, care necesită multă implicare și atenție din partea lor. Datorită faptului că s-au focusat mai mult pe copii decât pe relația lor, situațiie neplăcute au început să apară. Din fericire, Adela Popescu și Radu Vâlcan au reușit să gestioneze situația, astfel încât să repare căsnicia.

„Suntem ca o barcă în derivă, deseori. Uneori pe un râu învolburat, alteori pe o mare liniștită. Dar, ca să revenim la exemple concrete, pe noi ne ajută faptul că ai noștri se culcă foarte devreme. Așadar, începând cu ora 20:00, ne putem ocupa de noi. Să bem un pahar, să vorbim, să nu vorbim, să ne uităm la un film. Am reușit, în timp, să ne împărțim destul de bine responsabilitățile. Iar după venirea celui de-al treilea copil am luat decizia să aducem acasă o bonă internă.”

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Vezi subiectele la Română la BAC 2023 – sesiunea toamnă!

Vezi şi subiectele la Matematică la BAC 2023 – sesiunea de toamnă, precum şi subiectele la Istorie!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Marica13   •   19.08.2023, 10:45

Foarte bine.

MirunaI   •   16.08.2023, 14:06

asta este

mariussorin75   •   16.08.2023, 12:29

asa a fost sa fie

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI