Încă de când a apărut în peisajul monden, Ana Morodan a atras atenția asupra ei, fie prin aparițiile extravagante, fie prin comentariile acide pe diverse subiecte. Și-a pus mereu și formele în evidență, dar până de curând, când a decis să își micșoreze sânii.

În urmă cu aproximativ două luni a urcat pe masa de operație. Medicul Constantin Stan i-a micșorat sânii, iar acum ea se declară pe deplin mulțumită. Din cauza bustului avea și probleme cu spatele. „Așa-i de fain cu sâni mai mici. Nu pot să-ți povestesc.

Nu mă mai doare spatele, pot să mă îndrept, e mult mai bine. Plus că, cred eu așa, că sânii mici, acum de la o vârstă, dau și o alură mai fresh”, a povestit Ana Morodan, conform ego.ro.

Vedeta deja s-a afișat cu bustul la vedere, Morodan a mers la mare, acolo a pozat în sutien. Are bustul mult mai mic ca în trecut, după cum se poate observa în imaginile din galeria foto.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Am sânii mari, au ajuns până la buric! Am o inteligență peste medie. Dumnezeu mi-a dat multe, dar nu și grație. Așa sunt eu reală-boschetă! Am mari probleme cu spatele din cauza sânilor. Fac masaj cu pietre de jad săptămânal.

Sunt fan terapii care mă relaxează. Tocmai am fost numita bilă de către prietenul meu! Am luat și ceva kilograme!”, declara vedeta înainte de operație, potrivit Click.

 
 

Urmărește-ne pe Google News