Fosta profesoară de română a devenit mamă la 66 de ani, fiind considerată cea mai bătrână mamă din România. Adriana Iliescu are o pensie moderată și din aceasta încearcă să o susțină financiar pe fiica ei, Eliza, care în curând va împlini 17 ani.

Cele două locuiesc într-un apartament modest din București, cu multe lipsuri, însă niciodată nu s-au plâns, potrivit RTV. Deși nu stau în cele mai bune condiții, cele două sunt bucuroase că se au una pe cealaltă.

Eliza Maria învață la un liceu din Capitală și încearcă să își facă mama mândră. În casa ei, Adriana Iliescu are foarte multe cărți și icoane. În sufragerie are un pian și jucării vechi. Mobila este veche, iar câteva oale sunt folosite pe post de ghiveci pentru florile sale.

Imaginile cu casa Adrianei Iliescu sunt din 2018 și tot așa arăta și în 2005, atunci când a născut-o pe Eliza și s-au făcut reportaje din casa ei.

„Având în vedere perioada aceasta dificilă, purtăm ce avem pe noi, însă ne bucurăm că suntem bine și sănătoase. Fata are o aplecare spre lectură, cumpără și citește cărți, mai ales din secolul XX.

Îmi place ca fiica mea să fie cochetă, însă nu dăm banii aiurea pe haine, este un magazin în Drumul Taberei, cu hăinuțe la 35-40 de lei. De exemplu, i-am luat, de 1 Iunie, o fustiță plisată, la vreo 40 de lei, extraordinară”, declara în urmă cu ceva timp Adriana Iliescu, potrivit Bzi.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Ce pensie are Adriana Iliescu

În urmă cu câțiva ani, Adriana Iliescu era mulțumită cu pensia sa. Lunar, ea încasa suma de 2000 de lei, nu mulți bani, însă îi considera suficienți pentru ea și fiica ei.

„Comparativ cu a altora, pensia mea este frumușică. Am o pensie de aproape 2000 de lei. Nu sunt mulți bani pentru două persoane, dar nici puțini. Dacă chibzuim acești bani foarte bine, ne ajung și, Slavă Domnului, ne descurcăm!

Nu ne plângem, alți pensionari o duc mai greu. Facem cumpărături de la piață, gătim, ne aprovizionăm din vară pentru iarnă și avem grijă pe ce cheltuim. Suntem atente și la reducerile de la mall. Când încep și aud de ele, profit ca să o înnoiesc pe Eliza. Cumpăr un tricou, o bluză, o fustiță, ce îi trebuie oricărui copil”, a povestit Adriana Iliescu în trecut pentru sursa mai sus menționată.

FOTO: RTV

 
 

Urmărește-ne pe Google News