Mai este foarte puțin până ce Dorian Popa și iubita lui se vor muta în casa lor, aflată acum în construcție. Artistul își ține fanii la curent cu tot ceea ce face, așa că astăzi, a postat pe contul de socializare imagini în care le dezvăluie cum arată imobilul cu două etaje.
„Hopaaaa, am dat drumul la gard! Uite ce frumos se vede, acolo hâtz piscina, acolo pe colț. Hâtzzzz și gata și mansarda, mai avem de pus parchetuțul pe jos, ledulețele și aia e, Johnuleee! Una bucată terasă placată, hai cu marginile și suntem gata”a spus Dorian Popa, pe Instagram.
Artistul susține că locuința arată așa cum el și Claudia și-au dorit. Doar că, în momentul în care o vor inaugura, vor ca totul să fie pus la punct. Prin urmare, se mai înarmează cu un pic de răbdare. Artistul a mărturisit în trecut că a investit 50.000 de euro în casă, bani pe care i-a dat pentru teren și ridicarea construcției.