După ce primele două părți ale peliculei au fost foarte bine primite de public, actorii au fost schimbați, astfel că Macaulay Culkin nu l-a mai interpretat pe Kevin, iar întreaga poveste și numele personajelor au fost schimbate.

Împlinește 48 de ani în ianuarie

În acest an, PRO TV a difuzat deja „Singur acasă 1” și „Singur acasă 2”, care au reușit să fie pe primul loc în clasamentul audiențelor, indiferent de ce a difuzat concurența în aceeași zi și la aceeași oră.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Pe lângă numele lui Macaulay Culkin, care este cunoscut de o întreagă planetă, și Joe Pesci, unul dintre hoții din „Singur acasă”, este un actor celebru, reușind în anul 1991 să obțină inclusiv premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, după ce a apărut în „Băieți Buni”.

În „Singur acasă”, mai ales în prima parte a filmului, micuțul Kevin era terorizat de Buzz, fratele lui mai mare. Rolul a fost interpretat de actorul Devin Ratray, care în luna ianuarie va împlini 48 de ani.

Are probleme cu legea

Devin Ratray a trecut prin mai multe probleme în ultimii ani, după ce a fost acuzat că ar fi violat o tânără și că și-ar fi sugrumat partenera. În anul 2021, el a fost reținut de oamenii legii, dar a plătit o cauțiune în valoare de 25.000 de dolari și a fost eliberat.

La începutul acestui an, procesul lui Devin Ratray ar fi trebuit să înceapă, însă a fost amânat, după ce actorul a ajuns în stare critică la spital. Din fericire, el a fost externat și s-a întors la domiciliul său.

În decembrie 2024, toți copiii McCallister din filmul „Singur acasă”, în afară de Kevin (Macaulay Culkin) s-au reunit și au realizat o ședință foto specială.

 
 

Urmărește-ne pe Google News