Laura Cosoi, în vârstă de 40 de ani, este însărcinată pentru a treia oară. Vedeta va aduce pe lume o fetiță, peste aproape trei luni. Aceasta și-a surprins prietenii virtuali cu o imagine în care își etalează mândră sarcina avansată.
Laura Cosoi ține în mână o floare pură, o cală, iar în dreptul imaginii a lăsat un mesaj care îi descrie starea de spirit: «Înfloresc».
„10 ani de relație și 7 de căsătorie, două fetițe acasă și una pe drum…Toate lucrurile astea sunt pentru noi un miracol și un vis împlinit.
Suntem foarte recunoscători că la 40 de ani eu și Cosmin la aproape 46 așteptăm ca la vară să vină în familia noastră cel de-al treilea copil.
De la început ne-am dorit o familie mare, cu copii mulți, și lucrul asta se întâmplă deja. Rita și Vera sunt foarte fericite că vor avea o surioară, pe care și noi o așteptăm cu mult entuziasm să o cunoaștem”, povestește Laura Cosoi pe blog, unde își ține fanii la curent cu sarcina, dar și cu alte aspecte din viața ei.