„Așa reușesc să îmi antrenez picioarele, să le am zdravăne, să nu cad pe stradă. De tânără fac sport, am făcut gimnastică sportivă, în Rusia. Secretul este să începi doar cu câteva genuflexiuni, trebuie însă să ții minte cifra.
Faci azi 10, iar de mâine încerci cu 15. Apoi, câteva zile, faci doar 15. Dacă faci prea multe deodată nu dă rezultat și faci și febră musculară. De la 15, mergi la 20, și, tot așa, crești treptat. Eu, la 86 de ani, încă mai fac 100 de genuflexiuni pe zi”, spune Marina Voica pentru Impact.
Artista Marina Voica a dezvăluit micile ei trucuri, cu care reușește să țină timpul în loc. „Am făcut gimnastică, fac exerciții fizice, mănânc puțin.
Dar, ca să vă spun sincer, totul e doar o chestie ce ține de genetică. Eu semăn cu mama, care era slabă, o superbitate de femeie. Și tata era slăbuț. Pe ei îi moștenesc. Așa era și fratele meu”, a mai adăugat interpreta.
„Cumpăr online, de pe Internet, comand foarte mult”
Marina Voica este în continuare activă, chiar dacă a renunțat la scenă de ceva timp. Artista locuiește la Breaza, locul care o încarcă de energie și unde se simte cel mai fericită. Interpreta recunoaște că are un viciu de care nu crede că va putea scăpa niciodată. Artista susține că își cheltuie o mare parte din pensie pe îmbrăcăminte, dar mai ales pe încălțăminte.
„Cumpăr online, de pe Internet, comand foarte mult, firmele mă știu deja și mai îmi aruncă provocări, reduceri. Și tot cumpăr și iar cumpăr.
Mai mult cumpăr încălțăminte. Sunt bolnavă de încălțăminte! Cred că am mult peste 50 de perechi adunate, chiar o să le număr într-o zi. La câte am mi-ar mai trebui încă o casă, pentru toate acestea, încălțăminte, cadouri, rochii.”, a povestit Marina Voica, pentru ego.ro.
pikpik • 15.01.2023, 13:00
1, 2, 3 ...panå la 100 a pierdut numåråtoarea. Alte subiecte mai aveti?