Lucrurile par mai liniștite în viața artistului Doru Todoruț, după ce în 2013 a divorțat de mama celor trei fetițe ale sale, iar anul trecut, acesta s-a despărțit de Irina Baianț. În prezent, innterpretul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de o altă femeie, însă nu se grăbește să facă pasul cel mare.
„În momentul când voi simți, atunci voi și zice. Nu îmi pun la gură lacăt, imediat o să și zic, se va afla repede în presă, pentru că dacă e de zis, zic, nu am o problemă.
Deocamdată ne simțim bine unul cu celălalt, ne consolidăm ceea ce avem frumos și dacă e să fie, va fi, dacă nu, nu!”, a spus Doru pentru Cancan.
Vei constata că nu am avut decât relații lungi și minunate, pentru o mare parte din timpul pe care l-am acordat lor. N-am fost niciodată vreun Don Juan, am primit tot felul de propuneri, chestii, trestii, au fost oportunități, dar nu sunt eu genul. Nu le-am dat curs!”, a mai completat Doru Todoruț.