Selly a locuit până acum puțin timp într-un cartier din Pipera, unde a stat de când s-a mutat din Craiova. Vloggerul locuiește alături de iubita lui, Smaranda, care este studentă la Medicină. Deși nu ar fi vrut să plece din apartamentul în care a stat până acum câteva luni, Andrei Șelaru, așa cum are numele în buletin, a fost nevoit să facă acest pas.

„Îmi plăcea cartierul în care locuiam, pentru că aveam foarte multe chestii care mă interesau pe mine foarte aproape de unde stăteam”, a spus Selly.

Tânărul vlogger a fost nevoit să se mute, după ce a avut mai multe probleme în ultima perioadă. Cineva i-a furat numărul de la mașină, din parcarea subterană a blocului, apoi i-au fost furate prezoanele de la roată, fapt care i-a pus viața în pericol. „Cineva îmi furase trei prezoane din cele cinci. Lucru extrem de grav. Nu știu care a fost intenția omului care mi-a luat prezoanele. A vrut să-mi fure roata sau să-mi facă rău”, a spus Selly.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Selly plătește 2.000 de euro chirie pentru noul apartament

La doar 20 de ani, vloggerul se descurcă foarte bine din punct de vedere financiar și își permite să plătească chirie aproximativ 10.000 lei pe lună. Selly a arătat câteva imagini din noua locuință, iar cel mai încântat este de faptul că securitatea este foarte bine pusă la punct aici. Tânărul și-a dorit să fie în siguranță după experiența pe care a avut-o în fostul cartier în care a locuit.

Acum, Selly și iubita sa locuiesc într-un cartier de lux, undeva la marginea Bucureștiului, lângă Pădurea Băneasa. Complexul unde vloggerul s-a mutat este deținut de Ion Țiriac, iar acolo are și Simona Halep o proprietate.

„Doar ce s-a eliberat și mai trebuie schimbată mobila. (…) Este un apartament cu trei camere. O să fie refăcut aproape totul pe aici. Este mai spațios decât unde stăteam înainte. Bine… și prețul este mult mai mare. Foarte multă verdeață. Suntem înconjurați de pădure. (…) Așa o împac și pe Smără, pentru că este în natură, așa cum îi place ei și nu este nici foarte departe de București. Sper că vă place noul apartament în care stau. La 2.000 de euro chiria… nu aveți ce să spuneți altceva. M-am mutat de la 850 de euro la 2.000 de euro. Este ceva de plătit, însă cel mai important este că e foarte serios din punct de vedere al securității”, a spus Selly.

 
 

Urmărește-ne pe Google News