Durerile de spate au convins-o pe voluptoasa brunetă să opteze pentru implanturi mai mici, iar zilele trecute a plecat la o renumită clinică din Turcia, pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit. Nicoleta și-a micșorat semnificativ sânii și, spune ea, de data asta a ales mărimea pe care i-a recomandat-o medicul.
Ea și-a prezentat noii sâni, la TV, într-o filmare realizată chiar pe patul de spital din Turcia, când medicii i-au adus o oglindă pentru ca ea să poată vedea rezultatul final. ”Au scos două kilograme de țesuturi și implanturi din bustul meu”, a declarat Nicoleta Luciu la Kanal D.
Din păcate, în timpul intervenției, doctorii turci au descoperit niște formațiuni, pentru care au luat probe pentru biopsie. Vedeta este destul de speriată de un eventual diagnostic de cancer, caz în care ar putea fi nevoită să își extirpeze sânii.
„Mi s-au găsit niste noduli sau tumori… nu stiu exact ce sunt. Aștept rezultatul biopsiei să aflu dacă sunt tumori sau doar noduli. Sper să nu fie vorba de probleme mai mari. Rezultatul va veni chiar înainte de Crăciun. Nu știu ce s-a întâmplat, dar eu mă bucur că am rămas cu sâni. Am întrebat medicul dacă după extirparea sânilor ar mai putea să fie probleme. Și nimeni nu garantează asta”, a mărturisit Nicoleta, anterior, arătând că se teme de ce e mai rău.
Foto: capturi Kanal D

Urmărește-ne pe Google News