Cei trei Chefi sărbătoresc 10 ani de când fac istorie cu cea mai urmărită competiție culinară din România, ocazia perfectă pentru a deschide porțile unei noi „case”, în care se vor da cele mai grele bătălii gastronomice.

Noul platou, care împrospătează estetica show-ului, dându-i grandoarea și strălucirea potrivite pentru un sezon special, este cadoul aniversar pentru Chefi, de care se bucură, totodată, și concurenții, întrucât decorul s-a schimbat în toate zonele de desfășurare a show-ului: de la platoul în care jurizează Chefii, bancurile de lucru ale concurenților și camera susținătorilor la spațiul în care se dau luptele pentru amuletă și camera Chefilor. Decorurile pregătite până în cele mai mici detalii i-au luat prin surprindere pe cei trei Chefi.

chefi-la-cutite-sezonul-101Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Sezonul 10 este unul special pentru noi, pentru că se împlinește un deceniu de când ne cunoaștem, de când lucrăm împreună, iar competiția dintre noi nu a scăzut absolut deloc.

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi
Recomandări
PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

Dimpotrivă, chiar crește! Fiecare dintre noi vrea să dovedească faptul că e mai bun decât celălalt. Acum mai mult decât oricând, fiind un sezon de referință.

S-a schimbat platoul, avem alt décor și multe alte nouțăți! Iar spațiile de desfășurare a show-ului au fost o surpriză totală pentru noi. În prima zi când am pășit în noul decor, ne-am simțit ca și când am fi fost plecați într-o vacanță și ne-am întors într-o casă care avea cu totul altă înfățișare”, a dezvăluit Chef Sorin Bontea.

„Abia aștept și eu sezonul 10. Pentru că fiecare competiție e altfel, de fiecare dată e mai spectaculos și mai frumos. Iar primul exemplu în acest sens este noul platou – o mare schimbare, doar una dintre cele pregătite pentru acest sezon”, a declarat Chef Cătălin Scărlătescu.

Toate ingredientele proaspete cu care este asezonată următoarea competiție „Chefi la cuțite” telespectatorii le vor descoperi din toamnă, la Antena 1.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
BREAKING NEWS🚨Oana Zăvoranu A PIERDUT VILA din Andrei Mureșanu, moștenită de la tatăl ei! Se MUTĂ de urgență din casa de lux
Viva.ro
BREAKING NEWS🚨Oana Zăvoranu A PIERDUT VILA din Andrei Mureșanu, moștenită de la tatăl ei! Se MUTĂ de urgență din casa de lux
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Țeapa luată de oamenii care s-au mutat în această localitate de lângă București: “Asta ne omoară”. Cum s-au păcălit mulți care au crezut că și-au cumpărat casa de vis
FANATIK.RO
Țeapa luată de oamenii care s-au mutat în această localitate de lângă București: “Asta ne omoară”. Cum s-au păcălit mulți care au crezut că și-au cumpărat casa de vis
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Se construiește un nou aeroport în România. Va fi situat lângă două municipii importante, va avea condiții ultra-moderne, un terminal de pasageri și unul cargo
FANATIK.RO
Se construiește un nou aeroport în România. Va fi situat lângă două municipii importante, va avea condiții ultra-moderne, un terminal de pasageri și unul cargo
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
"Ţeparul imobiliar din Cluj" a scăpat de închisoare. Afaceristul şi-a schimbat numele după ce a vândut sute de apartamente false
Observatornews.ro
"Ţeparul imobiliar din Cluj" a scăpat de închisoare. Afaceristul şi-a schimbat numele după ce a vândut sute de apartamente false
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI