Pe covorul roșu al celebrului eveniment, fosta soție a lui Elvis Presley și-a făcut apariția alături de Austin Butler, un celebru tânăr actor american. Imediat cum a fost zărită, toți fotografii și-au îndreptat aparatele de fotografiat către ea, au vrut să o surprindă în cele mai bune ipostaze, căci în ultima vreme actrița apare tot mai rar.
Priscilla Presley a purtat negru la Met Gala 2022, o rochie lungă, până în pământ, creată de casa de modă Prada. La aceasta a asortat o bentiță neagră, o poșetă mică, închisă la culoare, și un inel impresionant cu o piatră galbenă.
Este posibil ca actrița să fie și acum în doliu. În iulie 2020, Benjamin Storm Keough, fiul Lisei Marie Presley şi nepotul muzicianului Elvis Presley și al Priscillei Presley, a murit la vârsta de 27 de ani.
Totodată, actrița care va împlini 77 de ani pe 24 mai a anunțat în august 2021 că mama sa, Anna Lillian Iversen, a murit la vârsta de 95 de ani. „Sunt dărâmată! Frumoasa mea mamă a plecat azi. Era lumina vieţilor noastre”, a scris fosta soţie a megastarului Elvis Presley în mediul online.
Priscilla a mai menţionat cât de importantă era mama sa în familie şi ce persoană atentă şi altruistă era. „Nu voia niciodată ceva pentru ea. Copiii erau totul. Să te odihneşti în pace, mamă. Cu noi vei fi întotdeauna”, a încheiat ea anunţul.
Detalii neștiute despre viața Priscillei Presley
Tatăl său, pilotul de marină James Wagner, a murit într-un accident de avion la numai câteva luni de la naşterea ei. Mama sa, Ann, s-a recăsătorit în 1948, cu Paul Beaulieu, un ofiţer al Forţelor Aeriene, originar din Quebec, Canada. Familia sa s-a mutat de mai multe ori şi a staţionat în Germania, când era adolescentă, potrivit biography.com.
Priscilla şi-a petrecut copilăria la Austin, Texas, unde a urmat Del Valley Junior High School. Şi-a terminat studiile universitare în 1963, iar în 1967 s-a căsătorit cu Elvis Presley, pe care-l cunoscuse la Wiesbaden, în Germania, în 1959. Mariajul lor a durat şase ani şi împreună au avut o fiică, Lisa Marie, astăzi în vârstă de 54 de ani.
După decesul lui Elvis Presley din august 1977, Priscilla a început să studieze actoria la Şcoala de Artă Dramatică din Malaga. A apărut şi în reclame comerciale, una dintre ele fiind pentru firma Wella, potrivit CineMagia, preluat de Agerpres.
Priscilla a rămas moştenitoarea unei averi imense, precum şi a locuinţei Graceland din Memphis, pe care a transformat-o în muzeu, atrăgând vizitatori din întreaga lume. În 1985 a publicat lucrarea biografică „Elvis and Me”. În anii 90 a lansat propria linie de parfumuri, apoi pe cea de îmbrăcăminte şi produse cosmetice, potrivit biography.com.