„L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm. Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Recent, Dylan a împlinit 16 ani, iar de ziua lui a primit o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis.

El a practicat multe sporturi. A făcut și gimnastică, o perioadă, ca o bază bună de mișcare. În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car”, a declarat Nadia Comăneci pentru Impact.

Cum se menține Nadia în formă

„În fiecare zi, fac mișcare cel puțin 30-40 de minute. Atunci când sunt acasă, merg la sala de gimnastică. Și acum mai urc pe bârnă… Mișcarea e importantă la orice vârstă, pentru a te menține în formă. Vorba aceea, minte sănătoasă, în corp sănătos.

Iar când sunt plecată, mă asigur dinainte că hotelul are o sală de fitness. Dacă nu există vreuna în apropiere, mă antrenez în cameră. De asemenea, mănânc cât se poate de echilibrat și îmi place mult să mă plimb”, a dezvăluit Nadia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News