„Am intrat în a doua lună de școală în Los Angeles, CA. Am venit pentru ore de laborator și practică. Când am intrat la aproape 40 de ani în clasa a 9-a la liceu, cu jumătate de suflet știam că voi deveni studentă la o universitate în America și cu cealaltă mă întrebam dacă voi putea termina liceul și dacă voi lua Bac-ul.

Dintotdeauna am știut, chiar de la 6 ani când m-a băgat bunica la casa de copii, că tot ceea ce-mi doresc se va îndeplini. Știam cumva dincolo de minte. Mintea este limitată, doar inima este busola adevărată care știe despre tot ceea ce este al nostru și e pus deoparte. Și azi, la 46 de ani, am visuri mărețe. Ridicol de mărețe pentru unii, însă măsura corectă pentru sufletul meu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Cheia “îndrăznelii” mele de a visa și de a fi convinsă că îmi reușește este că dintotdeauna am știut/simțit/intuit că existența asta, planeta asta, viața asta de om este unul dintre cele mai frumoase cadouri făcute de Dumnezeu sieși.

Dumnezeu se joacă prin aceste splendide expresii umane, adică prin noi. Când eram copil nu știam să articulez acest crez așa cum o fac acum, de când, deh, știu ceva mai multe cuvinte decât copilul care eram, însă copiii știu.

Om bun, nu renunța la tine. O desagă plină cu tot ceea ce a pus Dumnezeu deoparte pentru tine se află în imediata ta apropiere. O vei vedea atunci când te vei iubi suficient de mult încât să simți că meriți binecuvântările Lui. Hai, îmbrățișează-te, ia-ți inima în dinți și schimbă macazul. Te îmbrățișez! ”, a scris Nadine pe contul de socializare.

Nadine a fost dependetă de alcool

Nadine a fost dependentă de alcool. Fosta cântăreață în vârstă de 46 de ani are o poveste impresionantă de viață, a crescut la orfelinat, iar la anii adolescenței a ajuns celebră. Într-un interviu pentru Fanatik, ea a vorbit despre cel mai mare viciu al ei.

La vârsta de doar 14 ani, Nadine deja fuma și bea alcool. Situația în care era, fără familie, în orfelinat, a împins-o spre aceste vicii, la care a renunțat ani mai târziu, abia când a devenit mamă. Pentru copilul ei a renunțat definitiv la alcool. „Eu fumez și beau de la 14 ani. Nu m-a oprit nimeni”, a recunoscut fosta cântăreață.

„Eu nu am crescut într-o familie. În timp nu am făcut decât să beau și să fumez mai mult, ajungând să beau alcool pe stomacul gol. Era singura posibilitate în care mai puteam să simt. Beam ca să mă detașez de ceva ce trebuia să fie rezolvat. Neavând familie, nu am știut că de asta beau. Am crezut că e distractiv și că beau pentru că toată lumea o face”, a mai spus ea.

Fiul ei, Noah, a motivat-o să renunțe la alcool, dar spune că și credința a avut un rol important. „Am tot băut până când am avut copilul. Mi-a fost groază că mergeam lângă el seara să îi citesc povești și miroseam a țigară și a alcool. A fost o combinație de rușine cu frică de eșec. Copilul m-a motivat să mă pun la loc. În plus, m-am regăsit în credință.

Arhanghelul Mihail și Iisus Hristos m-au ajutat să scap de aceste vicii. Vedeam alcoolul ca pe o entitate care putea fi scoasă în afara mea. Acum s-a lăsat și soțul meu. Eu am renunțat total la alcool pentru că unii dintre noi nu pot cu jumătăți de măsură. Eu nu sunt omul care să mănânce doar o amandină, să fumeze o țigară și să bea un pahar de vin. Dacă știu că nu am măsură, le-am tăiat pe toate”, a mai povestit artista pentru Fanatik.

Urmărește-ne pe Google News