În toamna anului trecut, Oana Zăvoranu se cununa religios cu Alex Ashraf, cel de-al doilea soț al ei. Mirii au fost cununați atunci de omul de afaceri Silviu Prigoană și de partenera de viață a acestuia, Mihaela.
Socrul Oanei Zăvoranu, Ishaq Abu-Amoud, este foarte puțin cunoscut. Puțină lume știe cum arată acesta și ce părere are despre cea care i-a devenit noră.
Tatăl lui Alex Ashraf nu a putut fi prezent la cununia civilă a fiului său, din vara lui 2016, dar atunci Oana Zăvoranu îi transmitea un mesaj plin de iubire.
„Socrul meu iubitor, şarmant şi răpitor, Ishaq Abu-Amoud. Nu a reuşit să fie ieri cu noi (n.r cununie civilă) din motive strict legate de serviciu, dar pe care noi l-am simţit prezent, în spirit şi gândire, cu care am şi vorbit la telefon, când eram acolo şi căruia i-am simţtit imensa fericire în glas. Abia aştept să ne gătească cum numai un palestinian adevărat, tată iubitor şi soţ exemplar ştie să o facă. Vă pup şi vă iubesc tare mult, tată socru, cel mai cool şi frumos. Vă pupă nora de infinit de ori”, spunea Oana Zăvoranu, a cărei soacră a murit anul trecut.
Despre nora sa, Ishaq Abu-Amoud are numai cuvinte de laudă.
„Dumnezeu nu mi-a dat o fată, dar mi-a dat o noră, pe Oana, ca o fată…
Da, el a venit cu ea la mine. Mi-a prezentat-o ca nevasta lui. Erau împreună, dar nu a zis că e iubita lui, ci soţia”, a afirmat tatăl lui Alex Ashraf despre Oana Zăvoranu, potrivit revistei Viva.
Citește și: EXCLUSIV/ Hotărâre uimitoare luată de instanță: vor exista două trupe Iris! Deși a abandonat formația, Cristi Minculescu se poate folosi de marcă