Recent, Laurențiu Duță a anunţat că fiica lui, Lorena, a împlinit 15 ani pe 22 august. „I-am spus «La mulţi ani» de pe scena în care am cântat cu colegii mei de trupă. Şi dacă tot vorbim de trupă, împreună cu ei sărbătorim 22 de ani de când am lansat hitul «Te plac» şi am scos acum o nouă versiune.
După 22 de ani de la lansarea piesei «Te plac» a venit vremea să îi punem o haină nouă. Am păstrat totuşi elemente din varianta originală, dar am adăugat şi sunetele anului 2022. Sperăm că vă place!”, a povestit Laurenţiu Duţă pentru Click.
Pe 2 septembrie, Laurențiu Duță și Ianula împlinesc 29 de ani de când sunt împreună. „Noi suntem din liceu împreună, dar pot să spun că noi ne-am întâlnit dinainte”, a mai povestit Laurenţiu Duţă.